Well...am revenit cu poze, asa cum am promis... :)

 cu ea... :x

 Irina si Mihaela

...

ea e scumpa mea Christiana...:x

Doi zapaciti... Elena si Catalin...colegi de clasa. :x

:D

 Bianca... si Oana... :)

Daca mai vreti... mai pun. :))

e ziua mea... :)

wai, azi, la ora 9 si aproximativ 47 minute am implinit si eu 18 ani.
deci... snt majora. de azi inainte sunt responsabila de toate deciizile pe care le iau, trebuie sa imi asum mai multe responsabilitati... eh... mi-ar fi placut sa raman copil... dar asta e, nu? odata si odata trebuia sa ma fac eu mai mare... :)


va las... pana dupa majorat. in seara asta e distractie... vreau doar sa ma gandesc la ce e frumos... si sa ii am pe cei dragi langa mine... aproape pe cei dragi...

o sa revin... poate si cu poze. :D
v-am pupat! :*
azi ma simt bine! :)

Citat.

"Prietenie. O ambarcatiune suficient de mare pentru a duce doi când este vreme buna, dar numai unul când este vreme rea."



                                                                            [Ambrose Bierce]

Am primit un comment in care mi se spune ca de pe 23 nu am mai scris nimic si sunt intrebata daca am ramas cu acelasi gust amar. Sincer, da. Dar incep sa ma obisnuiesc. In fine.
De scris...nu prea mai am timp sa scriu. Vine bac-ul peste mine si am de invatat... :(
Si nici nu am inspiratie. Imi lipseste cu desavarsire. Imi trec cateodata anumite idei prin cap, dupa care le pierd si nu mai stiu ce sa scriu. Asa ca renunt. Poate o sa am zile mai bune din punctul asta de vedere, si poate atunci voi mai scrie ceva.

:|...

Vreau sa se aleaga praful de tot. Nimic nu isi are sensul. Spune-ti-mi ca sunt cum vreti, pesimista, prea trista, voi mai stiti cum, nu imi pasa. Pentru mine nimic nu isi mai are locul. Se duc toate de rapa, si eu chiar vreau asta. Sa scapam odata de mizeria in care ne aflam. Parca nici Dumnezeu nu se mai uita la noi. Suntem josnici. Nici macar oameni nu ne mai putem numi. Toata lumea asta e o conspiratie. Unii stiu asta, altii nu. Si toti suntem amestecati in aceeasi oala, fie ca vrem, fie ca nu, fie ca stim, fie ca nu stim. Suntem condusi din umbra de rau, de raul asta care zace in noi de mii intregi de ani de zile. Mi-e scarba. Ma uit in jurul meu si abia daca mai vad ceva bun. Stii, nu poti sa vezi miracole cand ele nu exista. Sau poate le vezi in imaginatia ta... Nu stiu, poate ma insel...dar mi se pare ca ne ducem din ce in ce mai jos si nu ne poate salva nimeni.

Lasa-ma sa mor maine, Doamne!
sau acum... sau peste cinci minute...!

...

Taci, suflet nebun! Oricum...nu aude nimeni...decat peretii din tine.

:(

...Oare o sa mai pot sa respir???

Lacrimi...

Picuri sarate ale marilor inecate din tine. Cad in sus, aruncandu-se din strafundul adanc al inimii, pana patrund in cele doua lumi ale luminilor tale, ca sa le intunece. Sa le incetoseze. Prea profund, prea mult, pana cand luminile tale sunt inecate in intuneric. Apoi...se revarsa la suprafata. Se prabusesc pe nisipul pielii tale. Si cad. Si nu se mai opresc. Simti cum intra si iese din tine ideea aia enervanta de a plange sau a nu plange. Te freaca incontinuu, pana simti ca nu mai poti sa te abtii si izbucnesti. Se instaleaza linistea aceea de dinaintea furtunii. Simti inauntrul tau prea multa pace, mult prea multa ca sa tina un timp mai indelungat...si cazi. Cu genunchii in noroi, cu mainile tinandu-te de fata, presandu-ti ochii ca sa nu curga marea. Respiratia se intensifica, dar atat de tare incat simti ca nu mai ai plamani in tine, ca si cum ai fost mort o perioada si pentru ca cineva avea nevoie de plamanii tai ca sa traiasca, ti i-au scos si i-au dat la acel cineva; apoi, cand te-ai trezit din moarte, au uitat sa iti puna plamanii inapoi, sau macar sa iti puna altii... Simti ca nu mai ai plamani. Si tragi aer in tine, din ce in ce mai mult, din ce in ce mai tare, dar simti ca nu intra, ca nu are unde sa intre, sau intra, dar te sufoca, nu e bun aerul asta, ai nevoie de altul, asta e stricat... Si izbucnesc afara. Agresiv, lovindu-ti cu pumnii pleoapele stranse de durere si de incapatanarea de a nu le lasa sa iasa afara. Si nu mai poti. Deschizi petalele luminilor tale si vezi cum lacrimile curg. Si curg...curg pana la epuizare, pana la evanescenta, pana cand isi creeaza in nisipul pielii tale santuri adanci invizibile, pana cand se elibereaza din stransoare... pana ajung afara, ca sa se elibereze si sa te elibereze. Lacrimi.

Leapsa. Am furat-o de la Queen B. :D

1)Tu dupa ce tanjesti? Dupa imbratisarile lui, dupa dragostea aceea care iti umple inima pana la refuz, dupa fericirea pe care prea rar, dar intens, am intalnit-o. 2)Cand ai spus ultima oara "Te iubesc"? Aseara... Chiar in noaptea de 1 septembrie... 3)Defineste fericirea in 3 cuvinte. Iubire. Puritate. Prietenie. 4)Cand ai fost ultima oara fericita? Cand m-a imbratisat... dupa atata timp in care am uitat sa ne iubim... 5)Ce crezi ca te face fericita? El... Sa iubesc, sa fiu iubita... si prietena mea cea mai buna. 6)Cand te-ai gandit ultima oara la fericirea ta? Nu mai stiu. M-am gandit mai mult la fericirea altora. 7)Ce te face să îţi lingi degetele? Yummy... pepenele, piersicile, fructele zemoase :D 8)Ce-ţi încântă ochii? Marea, pozeee, nisip, copaci, pasari, cer, soare, catelusii, indragostitii, tot ce a creat Dumnezeu. 9)Ce îţi place să atingi? Satinul, parul lung al cuiva, mainile oamenilor din jurul meu, matasea, pisicile si cateii. 10)Ce mirosuri te încântă? Al placintei de mere, al cozonacului, al parfumurilor tari, barbatesti, al parfumului meu, al trandafirilor, al crinilor, al sarmalutelor. etc.

Un vis...

Hai sa mergem... Hai sa mergem catre stelele acelea...care nu se sting niciodata. Sa stam acolo...cu ele...sa ardem fara regrete. Hai sa mergem pe campuri...sa ne culegem sufletele dintre spiritele rele... sa le lasam sa piara, iar noi...sa ramanem curati. Hai sa mergem la portile Raiului... si sa spunem... "Doamne, daca ai nevoie de noi, venim la Tine!"... Hai sa mergem acolo...unde toata lumea plange...sa-i luam de mana si sa le spunem... "Va fi bine!"... Hai sa fim...noi insine. Fara masti din piesele de teatru...fara zambetele false din filmele de prost gust... Hai sa cream cuvinte pentru tacerile dintre suflete... Sa transformam ploaia in porumbei...imperfectiunile in arta... Sa uitam de scop ca fiind fericirea...sa luam viata ca atare. Hai sa mergem...departe de negru. Sa mergem spre albul norilor...Spre albastrul cerurilor...Spre auriul rasaritului... Hai sa mergem...sa stricam ceasurile din case... Ca sa putem intampina Timpul asa cum se cuvine... Hai sa mergem...sa dansam cu muzica si sa cantam cu dansul...sa fim unul sau una... Hai sa vedem in sunete...sa auzim in culori...sa gandim in parfumuri... Hai sa credem in copilarie... Hai sa fim ametiti...sa nu ne amintim unde ne-am pus ochelarii... sa nu ne amintim de suferinte... Hai sa facem dragoste cu marea...sa visam vara, sa visam iarna, sa visam toamna... si primavara... Hai sa mergem... Catre stelele acelea care nu se sting niciodata...

David Lanz - Cristafan`s dream
Asculta mai multe audio Muzica

De la atatea ma dor...

Ma dor... Ma dor mainile si incheieturile de la atata ruginit. Am incercat sa inot prea mult prin viata... Si viata m-a ruginit... Ma dor... Pielea si ochii de la atata ars de intuneric... si de la atata ars de lumina inecata... Ma dor talpile ranite de la atata mers pe pietre ascutite, vreau sa merg pe nisip... Ma dor spatele si fata de la atata tarat pe jos, vreau sa pot merge pe picioarele mele... Ma dor inima si sufletul... De la atata dor si praf de amintiri... De la atata lapte stricat varst peste ele... Ma dor de la atatea drumuri fara sens, locuri fara lumina, de la atatea intoarceri in intunericuri abisale, de la atatea prapastii si adancuri ascutite, de la atatea goluri si pustiuri fara sfarsit, de la atatea dorinte si vise neimplinite... de la atatea dezamagiri si sperante... De la atatea ma dor trupurile mele...

Wow, chiar mi-era dor sa scriu aici si de voi toti pe care ii citesc... Si o sa mai scriu... Nu stiu daca voi scrie prea des, nu vreau sa imi mai plang durerile. Nu vreau sa imi plang de mila. Vreau doar sa scriu de placere. :) Azi ma simt bine. Chiar ma simt bine. Un pic mai usoara. Doar un pic mai linistita... Winampul meu e on. Michael Jackson imi umple urechile pana la refuz si ma face sa dansez. Inca nu imi vine sa cred ca acela cu a carui muzica am crescut nu mai e...

Mda. Sunt falsa, si cum mai vrei tu. :-j A durut... Cacat. Ma duc sa ma sapanzur. Stii? As vrea sa mor ca sa o iau de la capat. Sau sa nu o mai iau deloc. Sa ma bag in pamant si sa ma dizolv. Sa dispar pur si simplu. Si daca vreau, nu se poate. ... Cacat. Ne-am bagat toti in cacat si e atat de mult, incat nu mai stim cum sa iesim din el. Imi bag pula in tot. Pentru ce ne plangem? Pentru nimic. Suntem nimic in lumea asta. Cele mai fabuloase creaturi ale lui Dumnezeu, cele mai inteligente cand de fapt suntem cele mai nevrednice fiinte, cele mai nerecunoscatoare, cele mai nenorocite si ticaloase fiinte care exista pe pamant. Cele mai murdare... Nu meritam nimic, nu suntem in stare sa ne ducem crucea pana la final, ne plangem de toate nimicurile, pe cand altii, care au situatii mai proaste decat noi, nu mai zic nimic. Suntem prosti, PROSTI! si slabi, fara scrupule, ne gandim numai la noi, toti, inclusiv ala care spune ca iubeste neconditionat => NU EXISTA ASA CEVA, am fost facuti sa iubim, si noi am stricat iubirea, am murdarit-o cu interesele noastre!!! Aruncam minciuni peste minciuni, sa facem impresie buna, ca sa ranim, de prosti ce suntem, ca nu suntem in stare sa recunoastem adevarul, ca daca il recunoastem, pielea noastra mananca bataie, si ii pierdem pe cei dragi de langa noi, le pierdem stima si dragostea...caci daca nu suntem in stare sa ne purtam cum trebuie, atunci, normal...MINCIUNA. Mi-e scarba de voi. Mi-e scarba de mine. Mi-e scarba, sila, si doare neputina de a nu putea face ceva ca sa ne trezim odata. Mi-e scarba de slabiciunile astea, mi-e scarba pana si de dragoste, care aduce numai suferinta si mizerie. Mi-e scarba de de egoismul asta al vostru, sl tuturor, de interesele astea...care ne distrug, ne mananca pe dinauntru asa cum un vierme mananca un mar, stricandu-l. Si pentru ce facem astea? Pentru ce ne plangem, cand stim ca nu ne asculta nimeni, sau poate ne asculta si nu ne intelege? Pentru ce? Pentru nimic. Ca o sa murim si o sa putrezim in pamant, mancati de viermi, o sa ne intoarcem exact acolo unde ne e locul. Si de toate din viata asta putreda o sa se aleaga praful si pulberea. Si pacat de noi, k nu am putut sa ne pastram curati, sa ne intoarcem inapoi asa cum am venit pe lumea asta. P.S. Scuzati incoerenta. p.s. Imi bag pula in blogu` asta, ca nu stiu ce am facut de nu pot sa scriu cu aliniat.

??

Ciudat. Ieri am avut senzatia ca voi muri exact in momentul acela. Mergeam pe o strada, sincer nu imi amintesc unde, parca totul s-a intamplat in vis, desi stiu sigur ca nu am visat. Mi se facuse, frig, foarte frig si ma simteam de parca ma ridic in aer si vedeam totul in ceata. Si eram foarte sigura pe mine si foarte constienta ca eu in secunda urmatoare voi muri. Dar eram atat de sigura ca voi muri, incat nu am stiut ce sa fac, asa ca m-am oprit in loc. In acelasi timp am vizualizat cum o masina, o Dacie alba da peste mine si mor. In clipa urmatoare, la mai putin de o jumatate de metru a trecut aceeasi Dacie alba din viziunea mea pe langa mine, cu o viteza foarte mare. Dupa care mi-am revenit, m-am pornit din loc, si am uitat complet de chestia asta. Acum imi si aduc aminte unde s-a intamplat. Veneam de la scoala, indreptandu-ma spre casa. Iar lucrul asta mi s-a intamplat chiar la coltul strazii mele. Ciudat. Abia acum mi-am adus aminte de asta...

M-am intors. Oricat de mult as vrea, nu pot sa renunt la scris. Mai ales ca in ultimul timp am avut o pofta asa de mare sa scriu... Voi continua sa scriu, pentru ca imi place si pentru ca o fac pentru mine. Nu pentru altii. :)

Plec si inchid usa. Nu ma mai intorc. Si cu asta am spus tot. E ultimul meu post.

Autoportret in 3 capitole. Finish. :P

:))) Ce mult am scris la cel moral. :)) Mda. Deci eu. O tipa sociabila, visatoare, prietenoasa, de incredere, cam dusa cu pluta, dificila, cam greu de inteles si greu de convins. Cam singuratica uneori, dar nu suport mult singuratatea, mi-e frica de ea. :) Ma sperii greu in general, insa mai repede ma sperii de un latrat de caine decat de lucruri care par a fi "mai anormale". Imi plac misterele, si in acelasi timp imi place sa fac pe misterioasa. De multe ori imi reuseste. Imi place sa ma plimb singura toamna, insa in rest prefer sa fiu inconjurata de oameni, cat mai multi oameni. Iubesc natura, de fapt tot ce tine de natura, insa cel mai mult iubesc nisipul, marea, soarele, copacii mari, batrani si trandafirii rosii. Sunt cam nehotarata, si am nevoie de sprijin moral si nu numai. Desi am fost dezamagita de multe ori, nu pot sa incetez din a iubi oamenii si din a-i admira. Consider oamenii a fi un element existential in existenta mea, stiu ca fara multi dintre ei nu as fi invatat tot ceea ce am invatat pana azi... Cam asta sunt eu. Iar leapsa o dau mai departe fluturashului meu. Si oricui mai vrea sa faca leapsa asta. :)

Autoportret in 3 capitole. Moral.

Pfff... Aici am destul de multe de spus. In primul rand, sunt o persoana cu o singura viata, incercand sa isi dea seama ce ascunde lumea si sa patrunda dincolo de aparentele ei... O tipa in primul rand sincera. Uneori prea sincera. Prea directa. Tipei asteia ii place sa spuna lucrurilor pe fata, fara sa vrea sa raneasca, chiar daca de cele mai multe ori o face. Si asta fara sa isi dea seama. O tipa orgolioasa, plina de revolta, insa capabila sa ierte cu mare usurinta. Iarta, dar nu uita. In aparenta, o tipa calma, poate mult prea calma, prea linistita. Cand de fapt, pe dinauntru, arde toata de emotie, sau nervi, de nerabdare. E o tipa analitica, cu gandire logica, insa in acelasi timp haotica, plina de neintelesuri. Pasionala, geloasa si rabunatoare, placandu-i sa atace prin cuvinte dure atunci cand vrea sa obtina ceva. Insa renunta repede la razbunare, nedorindu-si niciodata sa o duca pana la capat. Se enerveaza greu, insa daca enervarea devine manie, atunci reactioneaza urat. Uneori devine egoista, dar nu arata niciodata. Are momente in care si-ar dori ca totul sa ii apartina ei, insa renunta repede la idee. Iar atunci ii place doar sa viseze. Si viseaza mult. E ametita, parca tot timpul beata. E impiedicata si copilaroasa, si mai mereu indragostita. E fidela prietenilor, ajunge sa ii iubeasca la absolut, neconditionat, fara interese care nu ar fi la locul lor intr-o prietenie. Desi viseaza mult, ii place sa ii asculte pe ceilalti si sa dea sfaturi. Ii place sa stie ca poate ajuta pe oricine, si ca e acolo cand cineva are nevoie de ea, cu conditia ca ea sa nu fie tradata, inselata sau nerespectata. Iubeste sa fie libera, sa faca ce vrea, ce o taie capul, sa fie stapana pe ea si pe viata ei. Uraste sa i se spuna ce sa faca, sa i comande, moment in care devine artagoasa, incapatanata si plictisita de restul. Isi urmeaza telurile cu ambitie, fiind singurele lucruri care o mai fac sa se simta implinita. Ii place sa cante, sa citeasca si sa danseze mult, in ultimul timp fiind singurele activitati care o fac sa uite de probleme, sa se abandoneze in totalitate in ceva mai spiritual, ca sa uite de lume... E o tipa foarte sensibila, receptiva la problemele celorlalti, insa indiferenta la ceea ce spun cei de care nu ii pasa. E instabila emotional, trecand repede de la o stare la alta, ajungand chiar la extreme, insa nu arata. Cand sufera, sufera cu toata fiinta, atat cu sufletul, cat si cu trupul. Isi amplifica toate simturile, durerea psihica ii cauzeaza dureri fizice, pe care uneori si le provoaca chiar ea... Cand iubeste, isi pune toata pielea in joc. Isi pune sufletul pe tava, daruindu-se in totalitate. Isi amplifica pasiunea, si isi provoaca placeri sufletesti proprii pe care le daruieste celuilalt. Ii place sa dea atentie, afectiune, incredere, dragoste, sa il stie pe celalalt fericit, fara sa primeasca ceva in schimb. Ii place sa se riste, chiar daca stie ca poate va pierde tot ce are. Ii place sa se joace cu focul, ii place pericolul, chiar daca se arde, chiar daca doare, pentru ca ii place sa simta pana la extreme. E periculoasa uneori, fara sa isi dea seama de asta. Insa de cele mai multe ori e naiva si credula. Si confuza mai tot timpul. N-are idee ce face si daca face bine sau rau. Uneori devine dura, taioasa, luptand pentru ce vrea. Dar are momente in care oboseste mult si se satura. Si atunci renunta. Niciodata nu isi duce lupta pana la capat. Asa ajunge sa faca gafe enorme, dureroase. Atat pentru ea, cat si pentru cei din jur. Insa de cele mai multe ori iese cu bine din ele. Vede viata urat. Cam neagra. Si nu prea ii mai place nimic. Mie mi se pare cam nebuna. :)) Voua nu?

Autoportret in 3 capitole. FIZIC.

In primul rand, sunt o tipa. :)) In jur de 1.65, cred ca mai mult ... In general 50 kg, dar mai si cobor, mai si urc, dar niciodata nu trec de 55. Par de lungime medie, un pic mai jos de umeri, ondulat, uneori foarte cret, vopsita brunet, culoare naturala castaniu. Ochi caprui, nici prea mari, nici prea mici, uneori la lumina puternica se deschid, iar la intuneric se inchid. Isi mai schimba culoarea in functie de stare. Sunt plinuta, dar arat destul de bine [:)) ce modesta sunt] cel outin sunt multumita de felul cum arat. In general, sunt o tipa obisnuita, comuna, nu prea am ceva de spus la capitolul asta.

Deci... am primit o leapsa de la scumpa mea DuDu. O sa incep cu unul fizic, apoi unul moral. Apoi voi da si eu leapsa mai departe. :)

Today...

...i feel so fucking... empty.

Ce oameni de cacat sunteti! Fara scrupule, fara un dram de rusine fata de cei de langa voi. Ce nu va convine? Ce pula mea v-am facut de va fute atat in cur curiozitatea si va bagati in viata mea ca sa ma loviti asa? Mi s-a mai dovedit inca odata ca nu se merita pentru nimic in lume sa iti daruiesti increderea. Ca daca esti prea bun, esti luat de prost. Din nou, oameni din partea carora nu ma asteptam mint si barfesc la greu si ii intorc pe ceilalti impotriva mea numai ca sa imi strice mie linistea. Bagami-as pula in gura ta, Simona, ca din partea ta nu ma asteptam la asa ceva. Multumesc frumos. App, sa nu va vad comentand de limbaj.

Care vine sa ne spanzuram? Daca nu vreti, ma duc singura. :-j

Ochii ei il ard. Il ard pe piele, il ard pe suflet de fiecare data cand se uita in ei. Sunt voluminosi, mari si plini de o sete de cunoastere fara margini. Plini de dorinta. Ochii ei tanjesc dupa privirea lui, ea simte o nevoie imperioasa de a se pierde in ochii lui, fara sa tina cont de ceea ce va vedea dincolo de ei. El a vazut asta, e atat de dornica sa il cunoasca, incat e capabila sa isi uite propria identitate, sa se uite pe sine, sa nu mai fie a ei. Iar el, fara nici o remuscare, fara nici macar o singura temere ca daca ea se pierde in ochii lui, o uita acolo pentru totdeauna, nu face nimic sa o impiedice. Pur si simplu ideea ca ea va face parte din el, ca va fi a lui mereu il face sa isi doreasca sa o captiveze in el, inlauntrul lui. Sa nu ii mai dea drumul niciodata.

And everybody hurts.

Îmi dau seama ca încă sunt mica. Mica, nu cu sensul vîrstei, [ba da, sunt mica si asa] ci eu, în mine, înlăuntrul meu, sunt mica. Sunt mica, confuză, neajutorata, cu mare nevoie de atenţie, de iubire, de ajutor. Mă rănesc eu singura prin acţiunile celor din jur, si nu fac nimic sa mă opresc si sa îi opresc. Nu mai ştiu sa spun nu, dar nu mai ştiu sa spun nici da. Întotdeauna spun "Nu ştiu". O fac la nesfarşit, si asa îi rănesc si eu pe ceilalţi, fără sa îmi dau seama. Mă simt mica, la fel ca un copil adorabil care nu înţelege nimic din ce se întamplă în jurul lui, mă simt prea mica si simt o nevoie fara margini sa mă tina cineva în braţe si sa-mi plang toate durerile pana le scot afara din mine. Mă simt mica în fata celorlalti, în fata întregii lumi, si în fata acelora viitoare ce se afla înaintea mea. Mă simt neputincioasă si furioasă ca nu pot schimba nimic. Mă simt tristă, mult prea tristă, mult prea în întuneric, mult prea în alb-negru. Si toţi îmi spun sa ies din stările astea, si eu le zic ca sunt bine, si de fapt nu e asa. Si nu mai pot sa lupt, nu mai pot sa o fac singura, parca a devenit mult prea greu sa ma ridic de aici, de unde sunt, si ma dor toate, ma dor oasele si ochii, si ma ustura mainile, si pielea, si imi vad ranile larg deschise pe care incerc sa le inchid si ele se incapataneaza sa se deschida mai tare. Ma uit in jurul meu si simt cum lumea o ia razna, si ma uit si vad in ochii fiecaruia din noi vise neimplinite, si ma doare. Ma uit la noi si vad rautate si un drum larg deschis in fata noastra catre pierzanie, pavat cu "bunele noastre intentii". Ma uit la noi cu mila, pur si simplu mi-e mila de noi, pentru ca ma simt mica si neputincioasa si fara speranta, nu mai am speranta si tare mult as vrea sa mi-o dea cineva inapoi... Si ma dor toate, ma dor minciunile, am ajuns sa le urasc din tot sufletul, si ma dor eschivarile, si prefacerile, si mastile, si toata ipocrizia voastra...si a mea, si ma dor asteptarile pe care le au unii de la mine, si asteptarile pe care le am eu de la voi, asteptarile pe care le am de la noi... Si ma doare durerea, pentru ca toate astea sunt durere... Si am obosit sa ma mai doara, am obosit de toti si toate, m-ati obosit voi, si lumea. Si am obosit ca in fiecare zi sa ma simt mica, si neputincioasa, si chiar sunt mica, mult prea mica...sunt nimic pe lumea asta, si totusi, sunt creatia lui Dumnezeu, cum imi permit sa ii jignesc creatia? Si mi-as dori acum sa fiu doar nefiinta, nimic altceva in afara de nefiinta, sa nu doara, sa nu ma mai doara, sa nu ma mai doara deloc... Sia - Breathe me Asculta mai multe audio Muzica » Intotdeauna toti mi-ati vegheat singuratatea, dar nici unul nu s-a oferit sa o faca sa si dispara.

Da. Il iubesc. Imi e clar asta. Nu stiu cum, nu stiu de ce, nu stiu pentru ce, dar il iubesc. Inca imi e greu sa-mi recunosc mie asta, nu mai credeam intr-o noua iubire de mult, si nu ma asteptam. Si a aparut el. Asa, dintr-o data. Si fara sa imi dau seama am realizat ca am inceput sa il iubesc. Sincer, asta o stiam de la inceput. Eram sigura ca el o sa ma faca sa il iubesc. Nu credeam ca se va intampla asa de repede...nu acum. Si uite ca s-a intamplat. Si imi e bine. Si imi e cald. [nu va ganditi la prostii :P] Si e singurul inaintea caruia toate gandurile imi dispar si care ma face sa zambesc. Si ma face sa ma simt copil, dar si femeie in acelasi timp. Si ma face sa fiu mai naiva decat sunt, mai increzatoare. Ma face sa ma simt in siguranta, sa simt ca aici e locul meu. Ma face sa ma simt in mii de feluri, unele pe care nu le-am mai simtit de mult, si altele pe care abia acum le cunosc. As mai putea scrie, dar nu o fac. :) Prefer sa tin pentru mine. Pentru ca fiecare din noi iubeste in felul lui.

Beyonce-Halo Asculta mai multe audio Muzica » ah, si ii iubesc buzele :)

...si daca ar fi sa plec eu, mai intai m-ar durea pe mine, apoi pe tine. Si daca ar fi sa pleci tu, mai intai m-ar durea pe mine, apoi pe tine...

Spuneti-mi voi... Ce ati face daca ati sti ca veti trai o iubire imposibila? Si cand spun asta, ma refer la o dragoste interzisa de legi...de noi si poate chiar de Acela de Sus...

Apoi vei putea sa plangi.

Ai soarele in fata. E putin cam departe (de fapt asa crezi tu), dar el se afla chiar in fata ta. Cu putin efort, l-ai putea atinge din nou. Dar nu il mai poti vedea. Te-ai lasat atinsa de umbre si, nici bine nu te-au atins, ca te-au si lasat total in intuneric. Iar tu ai stiut ca asa se va intampla. Si totusi, nu ai facut nimic pentru a impiedica intunericul sa-ti inece soarele. Te-ai amagit cu umbrele, in speranta ca ele vor face ca totul sa fie bine. Si ai cazut, departe de soare. De fapt, nu e asa. Tot aproape de soare te afli. Numai ca te-aiinchis intre ziduri infinite, atat in lungime, cat si inaltime, si ai uitat sa iei soarele cu tine. Ai uitat sa il tii de mana. Te intrebi...oare unde e? Tu esti inauntru, nu? Acolo, intre ziduri. Inseamna ca soarele e afara. Nu te-a uitat. E acolo, in dreapta ta, in stanga ta, in spatele tau, si chiar in fata ta, dispus sa astepte sa ii dai drumul in lumea ta pentru o vesnicie. Dar tu nu ai o vesnicie la dispozitie. Va fi mult prea grea pentru tine. Fiindca intunericul e acolo, chiar in palmele tale, in tine, langa tine. Si ataca. Mult prea dur... Ce faci? De ce stai jos, cu capul plecat spre pamant? De ce plangi? De ce nu lupti? De ce astepti fara speranta? Fa ceva! Soarele nu poate sa intre singur. Trebuie sa ii deschizi o usa. ...Dar zidurile astea nu au usi, imi spui. Ai dreptate, nu au usi. Da, nici macar nu au ferestre. Si pe deasupra, nici macar nu mai poti sa vezi. Si e prea liniste. E prea liniste? Atunci invata sa asculti linistea. Nu vezi? Atunci invata sa vezi. Ridica-te si sterge-ti lacrimile. Apoi intinde-te pe pamant si asculta. Daca nu poti sa il auzi, atunci invata sa il simti. Nu doar pamantul. Invata sa simti tot ce se afla in jurul tau. Cauta-ti putina incredere prin buzunare. Daca nu ai, creeaz-o tu. Apoi inchide ochii. Deschide-ti mintea. Pregateste-ti sufletul pentru intelegere. Simte zidurile. Ridica-te si plimba-ti degetele de-al lungul lor. Simte-le cu toata palma, apoi cu mintea. Gaseste-le punctul slab, apoi intelege-l cu sufletul. Apasa tare peste ziduri, chiar daca te ranesti. Simte-le pana iti da sangele. Pana obosesti. Apoi ia-o de la capat. Pana simti acolo, unde zidurile sunt mai slabe. Pana simti ca de acolo se pot prabusi. Si daca ai simtit, i-ati o secunda. O secunda doar si odihneste-te. Apoi ridica-te si incearca sa spargi zidurile. Loveste tare, cu pumnii, cu picioarele...cu increderea pe care ai gasit-o prin buzunare...sau pe care ai creat-o. Loveste tare, chiar daca zidurile opun rezistenta. Chiar daca riposteaza. Loveste pana faci in ele o fisura. Oricat de mica ar fi ea. Pana cand simti soarele atingandu-te pe fata. Atunci, Soarele va putea sa intre. Iar tu sa te dai la o parte din calea lui, pentru ai face loc. Priveste-l pasind in intuneric, chiar daca ochii te vor durea. Invata sa te obisnuiesti din nou cu lumina lui treptat. Apoi...sa nu te grabesti sa iesi. Lasa soarele sa te atinga. Lasa-l sa te ia de mana. Sa te cuprinda. Simte-l, intelege-l. Si atunci vei stii ca poti sa iesi dintre zidurile tale. Ia-ti inima de pe jos si pune-o in palmele soarelui. Ca sa ti-o vindece. Si iesi dintre ziduri cu soarele de mana. Paseste cu incredere in lumea lui. Apoi vei putea sa plangi. ...[nu uita. sa tii soarele de mana. sa nu ii mai dai drumul niciodata.]...

Ma simt rau. Prost. Coplesita de probleme. Imaginare poate. Sau nu. Ma simt, din nou, obosita. Plictisita. Fara chef. Luati-o cum vreti, eu tot asa ma simt.

Nu vreau sa vad si sa aud pe nimeni. Ma simt singura, dar in acelasi timp ca nu imi lipseste decat el. Ea imi zice sa lupt. Cealalta imi zice sa renunt. Eu imi zic mie insumi ca... nu stiu. "Nu ma intreba pe mine." Atunci, daca nu ma pot intreba pe mine, pe cine sa intreb? Pe cine sa mai intreb? Dintre toti aceia pe care i-am intrebat, nimeni nu stie. Nimeni nu are habar...

M-as duce undeva...departe. Sau numai daca as putea, as da timpul inapoi. Ca sa schimb ceva. Sau sa opresc un moment in loc. Dar nu pot.

Ma intreb...oare care este urmatoarea piesa de mutat? Si cum o mut? Nu stiu sa joc sahul asta. Trebuie sa invat. Si sa am rabdare. Sa mut corect. Si fara indoiala. Dar ce mut? Nu stiu...

"Nu ma intreba pe mine. Nu stiu.". Ok. Am inteles. Sper ca maine o sa stii. Sper.

Nu va chinuiti sa intelegeti. In capul meu e un haos. Gandurile trec asa, fara nicio jena, de la unul la altul. Mda. Hai noapte buna.

Ce ar trebui sa fac? Ce as putea sa fac sa schimb? Ai aparut in viata mea si pentru ce? Sa stiu ca nu pot fi cu tine? Si sa trec iar prin ceea ce am trecut? De parca nu mi-ar fi fost de ajuns...

Doare rau. Incredibil de mult. Cel mai rau doare ca nu pot face nimic. Bucatile rupte din mine se desprind din nou, caci nu le-am lipit bine. Si toate imi striga sa nu le pierd, le simt durerea...dar eu nu mai pot auzi. Caci astazi am surzit...

Am zis ca nu mai vreau sa iubesc in toata viata mea.

Si totusi, nu ma pot abtine. Simt nevoia.

Sa iubesc si sa fiu iubita.

Nu ma intelege gresit.

Daca se va dovedi la un moment dat ca totul e o greseala, si daca din cauza asta voi avea de suferit, atunci imi voi asuma vina. Dar daca nu e nici o greseala? Si daca totul va fi bine? Atunci de ce sa nu risc? Pana la urma nu sunt decat doua variante: sa ma insel si sa fie o greseala... ori ca totul sa fie bine.

...si pana la urma, oricum va fi, imi asum riscul. Vreau sa risc. Din nou. Si daca voi suferi...inseamna ca asa a fost scris. Pentru ca fiecare din noi trebuie sa treaca peste anumite obstacole in viata...ca sa crestem...

...love is just another addiction :-j

and he still makes me wanna love him... :)