Sunt multe lucruri pe care nu ai sa le intelegi venind din partea mea.Nu ma cunosti bine, asa cum spui. Nu ma cunoaste nimeni. Nici macar parintii. Nici macar eu nu ma cunosc.

Ah! urasc sa fiu dependenta. Da, a zis bine Carmen cand a spus ca spera sa nu fiu ca matusa mea, dependenta de oameni...

Matusa mea... nu o mai judecati, va rog frumos!!! Caci nimeni nu stie ce o macina pe dinauntru... :( Ajut-o, Doamne, te rog! Daca e dependenta de oameni e din cauza lor. Ca nu au stiut sa o respecte si au facut-o sa se simta singura. Si totusi are nevoie de ei.
Azi mi-a spus cu ochii in lacrimi sa nu imi pese de nimeni. Nici macar de ea. Sa plec de aici, din orasul asta, si sa nu imi mai aduc aminte de nimeni, de neamuri, de familie, de nimeni. Sa ma fac ca sunt morti pentru mine. Sa fiu egoista, sa fiu doar pentru mine. Sa nu imi mai aduc aminte nici macar de ea, ca nu merita si ca e batrana si e implinita. Implinita pe dracu! Si nu esti batrana...cum sa te fac sa intelegi?

De ce trebuie sa fie asa? Si de ce sa pierd din nou? De ce sa fac compromisuri? De ce sa ma prefac ca sunt altfel? Tata, de ce nu ma accepti asa cum sunt? de ce nu intelegi? De ce orgoliul tau trebuie sa fie mai presus decat mine? Mama, de ce nu asculti? De ce nu vorbesti cu mine asa cum trebuie? De ce cand sunt suparata te enervezi pe mine, in loc sa incerci sa ma asculti? Mama, de ce, de fiecare data cand am nevoie sa iti vorbesc te prefaci ca ma asculti? De ce nu vii sa ma intrebi de ce mi-e frica? De ce nu ma intrebi de ce am procedat asa? De ce ma iei la rost si imi spui ca ti-ai facut griji cand am iesit azi-noapte din casa la ora aia, cand tu dormeai si nici macar nu stiai ce fac, si cand stiu bine ca tu faci asa numai ca sa nu se ia tata de tine? De ce de fiecare data cand stau infundata in muzica in fata calculatorului asta idiot sau pur si simplu stau in fata lui, cautand un refugiu in el si treceti pe langa mine trebuie sa imi schimb expresia fetei intr-una senina si multumita, cand nu e deloc asa? Tata, de ce maine va trebui sa mint, cand ma voi duce la repetii, cand eu vreau sa stii ca sunt acolo si ca am nevoie sa fac ce imi place si ca am nevoie ca tu sa ma sustii? De ce trebuie sa mint de fiecare data cand vreau sa spun adevarul, numai pentru ca tie nu iti convine? De ce, nici unul din voi nu mi-a spus niciodata in loc de "Nu mai am incredere in tine!" ca o sa fie bine? Ce am facut ca sa nu mai aveti incredere in mine? Eu nu am fost niciodata oaia neagra... De ce m-ati facut sa renunt la ce vroiam si la ce iubeam cel mai mult? Ca sa va simtiti voi pe multumiti? Ca sa va simtiti voi fericiti? Dar cu fericirea mea cum ramane?

Ar trebui sa ma opresc. Sa nu imi mai fac griji din cauza celorlalti, sa nu ma intristez din cauza problemelor lor. Stii, mama? Cand am fost la nunta, in loc sa ma distrez, imi venea toata noaptea sa plang. De ce? Din cauza ta si a lui Carmen. Pentru ca te vedeam trista si suparata din cauza ca nu ai bani. Si pentru situatia in care se afla Carmen. Si pentru ca iti fusese rau in ziua aia. Si pentru ca de trei luni incoace erai tot timpul suparata si iti venea sa plangi si imi faceam griji pentru tine si pentru ca ma durea faptul ca nu imi spui ce ai si nu puteam sa te ajut cu nimic. Stii, tata? Cate griji imi fac in fiecare zi stiind ca esti bolnav si ca nu mai poti si ca te macina toate problemele tale, si ca cine stie, poate intr-o zi nu o sa mai fii aici? Cat de mult ma straduiesc sa iti fac pe plac, ca sa nu te supar. Nu stii. Nu stii nimic. Nu ati stiut niciodata. Pentru ca nu ati vrut.

         Ah! La naiba! Imi pulseaza in piept, imi pulseaza in gat, imi pulseaza in ochi, si ale dracului lacrimi nu vor sa iasa! Ma exaspereaza! Suspin si lupt si ma cutremur numai ca sa iasa dracului odata afara! Si din toata sfortarea mea nu reusesc sa dau afara din mine decat doua nenorocite de lacrimi, care ies doar cu scopul sa ma amageasca, sa rada de mine, sa ma scoata din minti. Nu mai suport!  Nodul din gat ma sufoca, nu pot sa respir. Sta acolo de luni intregi, poate chiar ani, poate oi muri odata spre fericirea lui.

           Am innebunit. Sunt o mare tampita si proasta si idioata si toate cele. Acum, cand scriu asta e ora 04:52 dimineata si abia am intrat in casa. Tremurand de frig, de nervi si de furie, uda din cap pana in picioare, sfortandu-ma sa scot odata nenorocitele alea de lacrimi din ochi. M-am descaltat de adidasi in mijlocul bucatariei si i-am lasat chiar acolo. Mi-e lene sa ii ridic si sa ii pun frumos pe chestia aia idioata de pe hol pe care stau pantofii. M-am saturat sa fac asta.

M-am dus direct in baie, cu intentia sa fac un dus fierbinte si sa stau acolo ore intregi, sa ma scufund in apa, sa ma confund cu ea, sa nu mai exist. Cacat! Apa e rece. Iar am uitat sa bag boilerul in priza... Doamne, cat ma enerveaza sentimentul asta de neputinta! Ma dor rinichii... Mai devreme, intre 03:30 si 04:45 eram afara in ploaie. Am hoinarit prin tot centrul, trecand si zabovind pe unde nu trebuie sa fac chestiile astea, cu speranta ca e acolo. Macar asa...pentru mine. Cacat din nou. Ce vorba urata am luat! Nu am vazut nimic. Apoi ajung pe strada mea si acolo zabovesc in fata portii prietenei mele, nestiind ce sa fac, daca sa o sun sau nu, nestiind daca doarme, daca e treaza, daca macar ar vrea sa ma vada la ora asta asa... matinala. Am sunat-o. Cu riscul sa fiu injurata, sau nu, cu teama ca nu o sa iasa, cu teama ca o sa ma respinga. Nu am indraznit sa ii spun prin telefon sa iasa afara si i-am dat un mesaj. Am sunat de doua ori, a doua oara a raspuns. Dormea. Ah! Idioato! nu trebuia sa o trezesti! Imi cer scuze, si i-am cerut scuze si in fata. Credeam ca nu vrea sa iasa, sau ca pur si simplu a adormit la loc. Am stat destul timp pana a iesit afara. Si cand m-a luat in brate, am reusit in sfarsit sa storc putina apa din piatra care imi apasa pe suflet. Desi as fi vrut sa plang mai mult. M-a intrebat ce s-a intamplat, de ce plang. I-am spus ca nu stiu, dar amandoua stim de ce. Sau poate nu. Ce mai conteaza? In fiecare noapte plang cate doua, trei lacrimi. Dar niciodata mai mult. As vrea sa pot sparge totul dintr-odata, sa  curga valurile din mine ore intregi, sa ma zvarcolesc de durere pana cand dispare. Dar nu pot. Nu mai am timp. Cred ca asta imi e pedeapsa. Pedeapsă. Sa nu se inteleaga gresit.

A facut bine ca a iesit afara. Astfel m-a impiedicat sa fac ceva care nu trebuie. Lucru care m-ar fi dat si mai rau peste cap. Calm, nu e vorba de ceva care mi-ar pune in pericol viata. Nu. Dar prefer sa nu spun ce as fi facut daca nu iesea ea. Mi-e rau. Ma duc sa scot afara raul din mine.