Doar atat...

As vrea sa uit de tot si toate

Sa nu mai simt sa nu mai vad,

Sa-mi caut dorul in alta parte,

S-aduc un inger in locul tau...

As vrea sa schimb durerea-n fericire

Si lacrimile-n stele de foc,

As vrea sa schimb ura in iubire

Si noptile negre in clipe de-amor.

As vrea sa spun adio si sa las

Figuri ce doar in vis le mai petrec

As vrea sa mor, iar tu ca sa ma lasi

Sa plec departe, departe de chipul tau...

As vrea sa vii, sa nu mai pleci din nou

Ca sa mai vad o data chipul tau,

As vrea sa pleci, sa nu mai vii inapoi

Sa uit odata de parfumul tau...

Clar-obscur

Se-nchide usa... Stau si privesc lung La ceasul c bate pe perete. Nu-l vad bine, Apar umbre care se misca, Parca imi vorbesc Dar nu inteleg ce spun... Ma uit la mine in oglinda, Si-mi vad chipul, parul, mainile, Nu sunt ale mele, si totusi... E lumina in casa Dar nu vad bine, E intunecat, inchis... Apar umbre iar... Le-ascult. Usor, ma asez pe scaunul Din fata oglinzii mele Privesc... dar nu vad... Ma pierd din nou...

"Legenda personala" - Alchimistul

"Batranul povesti cum saptamana trecuta fusese obligat sa apara unui cautator de pietre scumpe sub forma unei pietre. Omul acela lasase totul balta ca sa caute smaralde. Cinci ani trudise pe un rau, si sparsese 999999 de bolovani, in cautarea unui smarald. Si acum vroia sa renunte, si nu lipsea decat o piatra, doar O PIATRA, pentru a-si descoperi samaraldul. Cum omul isi pusese in joc Legenda Personala, batranul se hotara sa intervina. S-a transformat intr-o piatra care s-a rostogolit la picioarele cautatorului. Acesta insa, coplesit de manie si de neimplinirea celor cinci ani de munca zadarnica, a aruncat piatra cat colo. Dar a azvarlit-o cu atata putere, ca aceasta s-a lovit de alta piatra care s-a spart, dand la iveala cel mai frumos smarald din lume...Oamenii afla foarte devreme care e ratiunea lor de a trai, spuse batranul, cu o umbra de tristete in priviri. Poate ca din cauza asta renunta la tot atat de curand. Dar asa e lumea..."

'Catre cititori" - Lucian Blaga

Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădină cu stupi. Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartăşi aşteptaţi să vorbesc. - De unde să-ncep? Credeţi-mă, credeţi-mă, despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei: despre soartă şi despre şarpele binelui, despre arhanghelii cari ară cu plugul gradinile omului, despre cerul spre care creştem, despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri şi înainte de toate despre marea trecere. Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit aşa de mult să plânga şi n-au putut. Amare foarte sunt toate cuvintele, de-aceea - lăsaţi-mă să umblu mut printre voi, să vă ies în cale cu ochii închişi. Iubesc poezia asta! :D