Se ascundeau sub stanci de piatra grele.
Sub stanci de marmura...
pierdute in golul marii.
Am spus ca te iubeam?
Gresit... Caci marea,
nemiloasa, mereu m-a pedepsit.
Si vantul... soptea dulce
cantece iluzorii.
Le ducea departe,
sa nu le auda lumea.
Si erau ale mele, compuse
din culori albe, din culori negre.
Le-a furat.
Si ma certam cu Timpul
sa nu-mi mai fure linistea,
sa ma lase sa dorm.
Nu aveam nevoie de eroi in cerul meu
nici de dragoste, nici de glorie,
nici de infrangere...
Iar Timpul le-a adus pe toate
Si mi-a furat linistea.
Si am simtit apa cea mai rece
In miile de fiori adanci,
in miile de suflete din mine,
in miile de stanci de piatra grele,
in miile mele dureri.
Pacat.
Pacat, caci marea m-a pedepsit,
nu ma lasa sa spun cat te iubeam.
Durerile mele, pacat...
Pacat ca nu ti-am spus vreodata.
