Minciuna si pasiune. Doua pofte care se completa reciproc pentru obtinerea unei distrugeri in masa totala. Ura si tradare, doua exepriente ucigatoare in definirea sufletului patat de o existenta ilegala, frauduloasa. Iubire distorsionata de incercarile continue, dar zadarnice de a ne pastra puritatea de mult pierduta in adancurile iadului. Minciunile rupte din adevarul spart de pe ciment cad in noi ca miile de bucati indoite ale increderii de sine frante. Pasiunea stoarsa din iubire este imaginea reala a urii demonului crescut in sinele nostru. Tradarea este incercarea de a mentine credinta ca fiecare dintre noi isi poate duce spiritul spre culmi nebanuite.









Nu mai pot continua aceasta postare, deoarece am pierdut foaia pe care am scris-o, si nu mai stiu ce am scris, decat mici franturi. Nu are rost sa scriu altceva, pentru ca ii voi pierde esenta. De aceea as vrea sa va dau o leapsa. Cine doreste, poate continua ce am scris eu in viziunea sa. Puteti sa o scrieti pe blogurile voastre sau la comentarii. Continuarea sau continuarile care imi vor placea cel mai mult le voi posta si eu pe blogul meu, bineinteles cu acordul autorului. Astept sa vad cine o va prelua, pentru ca vreau sa vad cat mai multe opinii si suflete. :)
Doamna Elena, m-am ascuns in mine, in coltisorul meu de siguranta, care de fapt nu este chiar atat de sigur. De aceea va rog din suflet, furati-va inca cateva secunde de rugaciune pentru sufletul meu. Chiar am nevoie. Va multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase pe care mi le-ati impartasit intotdeauna! Sper ca anul nou sa va aduca cat mai multe bucurii si lumina in casa si in inima, dumneavoastra, si tuturor!

Yes, some people are crazy.

Sunt multe lucruri pe care nu ai sa le intelegi venind din partea mea.Nu ma cunosti bine, asa cum spui. Nu ma cunoaste nimeni. Nici macar parintii. Nici macar eu nu ma cunosc.

Ah! urasc sa fiu dependenta. Da, a zis bine Carmen cand a spus ca spera sa nu fiu ca matusa mea, dependenta de oameni...

Matusa mea... nu o mai judecati, va rog frumos!!! Caci nimeni nu stie ce o macina pe dinauntru... :( Ajut-o, Doamne, te rog! Daca e dependenta de oameni e din cauza lor. Ca nu au stiut sa o respecte si au facut-o sa se simta singura. Si totusi are nevoie de ei.
Azi mi-a spus cu ochii in lacrimi sa nu imi pese de nimeni. Nici macar de ea. Sa plec de aici, din orasul asta, si sa nu imi mai aduc aminte de nimeni, de neamuri, de familie, de nimeni. Sa ma fac ca sunt morti pentru mine. Sa fiu egoista, sa fiu doar pentru mine. Sa nu imi mai aduc aminte nici macar de ea, ca nu merita si ca e batrana si e implinita. Implinita pe dracu! Si nu esti batrana...cum sa te fac sa intelegi?

De ce trebuie sa fie asa? Si de ce sa pierd din nou? De ce sa fac compromisuri? De ce sa ma prefac ca sunt altfel? Tata, de ce nu ma accepti asa cum sunt? de ce nu intelegi? De ce orgoliul tau trebuie sa fie mai presus decat mine? Mama, de ce nu asculti? De ce nu vorbesti cu mine asa cum trebuie? De ce cand sunt suparata te enervezi pe mine, in loc sa incerci sa ma asculti? Mama, de ce, de fiecare data cand am nevoie sa iti vorbesc te prefaci ca ma asculti? De ce nu vii sa ma intrebi de ce mi-e frica? De ce nu ma intrebi de ce am procedat asa? De ce ma iei la rost si imi spui ca ti-ai facut griji cand am iesit azi-noapte din casa la ora aia, cand tu dormeai si nici macar nu stiai ce fac, si cand stiu bine ca tu faci asa numai ca sa nu se ia tata de tine? De ce de fiecare data cand stau infundata in muzica in fata calculatorului asta idiot sau pur si simplu stau in fata lui, cautand un refugiu in el si treceti pe langa mine trebuie sa imi schimb expresia fetei intr-una senina si multumita, cand nu e deloc asa? Tata, de ce maine va trebui sa mint, cand ma voi duce la repetii, cand eu vreau sa stii ca sunt acolo si ca am nevoie sa fac ce imi place si ca am nevoie ca tu sa ma sustii? De ce trebuie sa mint de fiecare data cand vreau sa spun adevarul, numai pentru ca tie nu iti convine? De ce, nici unul din voi nu mi-a spus niciodata in loc de "Nu mai am incredere in tine!" ca o sa fie bine? Ce am facut ca sa nu mai aveti incredere in mine? Eu nu am fost niciodata oaia neagra... De ce m-ati facut sa renunt la ce vroiam si la ce iubeam cel mai mult? Ca sa va simtiti voi pe multumiti? Ca sa va simtiti voi fericiti? Dar cu fericirea mea cum ramane?

Ar trebui sa ma opresc. Sa nu imi mai fac griji din cauza celorlalti, sa nu ma intristez din cauza problemelor lor. Stii, mama? Cand am fost la nunta, in loc sa ma distrez, imi venea toata noaptea sa plang. De ce? Din cauza ta si a lui Carmen. Pentru ca te vedeam trista si suparata din cauza ca nu ai bani. Si pentru situatia in care se afla Carmen. Si pentru ca iti fusese rau in ziua aia. Si pentru ca de trei luni incoace erai tot timpul suparata si iti venea sa plangi si imi faceam griji pentru tine si pentru ca ma durea faptul ca nu imi spui ce ai si nu puteam sa te ajut cu nimic. Stii, tata? Cate griji imi fac in fiecare zi stiind ca esti bolnav si ca nu mai poti si ca te macina toate problemele tale, si ca cine stie, poate intr-o zi nu o sa mai fii aici? Cat de mult ma straduiesc sa iti fac pe plac, ca sa nu te supar. Nu stii. Nu stii nimic. Nu ati stiut niciodata. Pentru ca nu ati vrut.

         Ah! La naiba! Imi pulseaza in piept, imi pulseaza in gat, imi pulseaza in ochi, si ale dracului lacrimi nu vor sa iasa! Ma exaspereaza! Suspin si lupt si ma cutremur numai ca sa iasa dracului odata afara! Si din toata sfortarea mea nu reusesc sa dau afara din mine decat doua nenorocite de lacrimi, care ies doar cu scopul sa ma amageasca, sa rada de mine, sa ma scoata din minti. Nu mai suport!  Nodul din gat ma sufoca, nu pot sa respir. Sta acolo de luni intregi, poate chiar ani, poate oi muri odata spre fericirea lui.

           Am innebunit. Sunt o mare tampita si proasta si idioata si toate cele. Acum, cand scriu asta e ora 04:52 dimineata si abia am intrat in casa. Tremurand de frig, de nervi si de furie, uda din cap pana in picioare, sfortandu-ma sa scot odata nenorocitele alea de lacrimi din ochi. M-am descaltat de adidasi in mijlocul bucatariei si i-am lasat chiar acolo. Mi-e lene sa ii ridic si sa ii pun frumos pe chestia aia idioata de pe hol pe care stau pantofii. M-am saturat sa fac asta.

M-am dus direct in baie, cu intentia sa fac un dus fierbinte si sa stau acolo ore intregi, sa ma scufund in apa, sa ma confund cu ea, sa nu mai exist. Cacat! Apa e rece. Iar am uitat sa bag boilerul in priza... Doamne, cat ma enerveaza sentimentul asta de neputinta! Ma dor rinichii... Mai devreme, intre 03:30 si 04:45 eram afara in ploaie. Am hoinarit prin tot centrul, trecand si zabovind pe unde nu trebuie sa fac chestiile astea, cu speranta ca e acolo. Macar asa...pentru mine. Cacat din nou. Ce vorba urata am luat! Nu am vazut nimic. Apoi ajung pe strada mea si acolo zabovesc in fata portii prietenei mele, nestiind ce sa fac, daca sa o sun sau nu, nestiind daca doarme, daca e treaza, daca macar ar vrea sa ma vada la ora asta asa... matinala. Am sunat-o. Cu riscul sa fiu injurata, sau nu, cu teama ca nu o sa iasa, cu teama ca o sa ma respinga. Nu am indraznit sa ii spun prin telefon sa iasa afara si i-am dat un mesaj. Am sunat de doua ori, a doua oara a raspuns. Dormea. Ah! Idioato! nu trebuia sa o trezesti! Imi cer scuze, si i-am cerut scuze si in fata. Credeam ca nu vrea sa iasa, sau ca pur si simplu a adormit la loc. Am stat destul timp pana a iesit afara. Si cand m-a luat in brate, am reusit in sfarsit sa storc putina apa din piatra care imi apasa pe suflet. Desi as fi vrut sa plang mai mult. M-a intrebat ce s-a intamplat, de ce plang. I-am spus ca nu stiu, dar amandoua stim de ce. Sau poate nu. Ce mai conteaza? In fiecare noapte plang cate doua, trei lacrimi. Dar niciodata mai mult. As vrea sa pot sparge totul dintr-odata, sa  curga valurile din mine ore intregi, sa ma zvarcolesc de durere pana cand dispare. Dar nu pot. Nu mai am timp. Cred ca asta imi e pedeapsa. Pedeapsă. Sa nu se inteleaga gresit.

A facut bine ca a iesit afara. Astfel m-a impiedicat sa fac ceva care nu trebuie. Lucru care m-ar fi dat si mai rau peste cap. Calm, nu e vorba de ceva care mi-ar pune in pericol viata. Nu. Dar prefer sa nu spun ce as fi facut daca nu iesea ea. Mi-e rau. Ma duc sa scot afara raul din mine.

ah, m-am saturat sa scriu aici numai despre lucruri urate, triste. as vrea sa pot scrie si eu de ceva care m-a facut sa ma simt bine. dar problema e ca nu am despre ce sa scriu. asa ca probabil voi scrie tot despre lucruri naspa. :|

Noi inca mai jucam sah. Intotdeauna am jucat.

      Vrei sa ma macin pe dinuntru? Uite ca nu am sa o mai fac. M-am macinat destul. Imi spui asta dupa atata timp... Mai bine taci. Nu mai accept. Imi este si asa destul de greu cu situatia in care ma aflu. De ce pleci si apoi te intorci? De ce intr-o zi imi spui ceva, iar in urmatoarea altceva? De ce ma chinui? De ce ma intrebi, daca nu vrei sa stii? De ce nu ma intrebi daca vrei sa stii? De ce speri sa auzi un adevar pe care doar tu ti-l imaginezi? De ce nu ma crezi? De ce ma faci in toate felurile, cand stii bine ca nu sunt asa cum spui? De ce ma ranesti? De ce incerci mereu sa intri in mintea mea, sa ma manipulezi? De ce ma provoci? De ce ma minti? De ce te razbuni? De ce imi spui ca nu iti mai pasa? De ce imi spui ca inca ma iubesti? De ce imi spui ca m-ai uitat? De ce imi spui ca nu m-ai uitat? De ce inca imi reprosezi toate chestiile alea? De ce ma enervezi? De ce imi spui ca m-ai inselat? De ce imi spui ca nu m-ai inselat? De ce crezi ca te mint? De ce crezi ca te-am tradat? De ce te gandesti la mine? De ce te razgandesti? De ce ma omori cu zilele? De ce, daca nu mai esti in viata mea, faci parte din viata mea? Si de ce vrei sa mai faci parte din viata mea? De ce astepti? De ce nu vorbesti cu mine? De ce vorbesti cu mine? De ce te certi cu mine? De ce apoi imi vorbesti frumos? De ce nu ascultam?  De ce inca jucam sah? De ce suntem intr-un razboi in doi cand amandoi pierdem? De ce nu castiga unul din noi? De ce ne aflam competitie? De ce ne masuram in orgolii? De ce? Si uite ca iar am ajuns sa ma macin, desi am spus ca nu o mai fac.

                        "Cause I used to be The White Queen and you used to be The Black King."

    Stii cum e cand faci asa? E ca si cum mi-ai infinge un cutit in stomac si mi-ai rade in fata. Urasc sentimentul asta. Si ma simt din nou dezamagita. Ca si cum cad din nou in intuneric si astept sa ating solul ca sa ma ridic si sa o iau de la capat. Si nici nu ating bine solul, ca incep sa cad. Again.
    Mi-e frica. Acum mi-e frica. Inainte spuneam ca trece, ca o sa fie bine la un moment dat. Bun, o sa fie bine, asta o stiu, frate, dar de ce cacat acum mi-e frica? Poate pentru ca ma simt singura si am nevoie de cineva care sa imi fie prieten. In adevaratul sens al cuvantului. Stau si ma uit in fiecare zi la oamenii din jurul meu si realizez ca in ziu de azi nu te poti increde in nimeni. Uneori nici macar in copii sau parintii tai. Oamenii vor pur si simplu sa scoata profit din orice relatie. Si nu ma refer la faptul ca vor bani. Si asta, dar si la faptul ca au diferite interese meschine. Gen: vreau sa fiu prieten cu tipul/tipa respectiv/a pentru ca are masina d`aia sau pentru ca parintii lui au bani, sau pentru ca are nu stiu ce relatii, sau pentru ca vreau sa fiu cunoscut, pentru ca tipul/tipa e popular si are cunostinte influente, pentru ca pot sa profit de el/ea, pentru ca sunt invidios si e mai bn ca dusmanii sa ii tii aproape si n. motive. Bun, si o prietenie reala se bazeaza pe anumite interese, dar, frate, mai faceti si voi o comparatie intre intre interesele benefice si interesele malefice. Pentru ca o prietenie reala se bazeaza pe interese gen: sa primesti intelegere, sa fii acceptat asa cum esti, sa fii apreciat pentru felul de a fi sau pentru ce ai, sa fii ascultat, sa fii iubit, respectat. Chestii pe care le faci la randul tau, pentru ca asta presupune sa o prietenie reala, reciprocitate si toate cele de mai sus.
Si realizand toate chestiile astea si multe altele pe langa, vad ca fiecare dintre noi e nefericit. Ne simtitm mizerabili. Asa ma simt eu in fiecare zi. Mizerabila, nefericita, dezamagita, trista, si chiar am nevoie de cineva in care sa pot avea incredere. Nu imi convine faptul ca in fiecare minut realizez lucruri de car nu aveam habar inainte. Si problema e ca lucrurile astea sunt naspa. Si inseamna maturizare, proces naspa, prin care trec de ani de zile incoace, dar care se accentueaza pe zi ce trece. Nu imi place. Deloc.

    Ma intreb: unde gresesc? Cand imi pasa? Sau cand ma doare? Sau cand imi fac griji pentru persoane care nici macar nu isi dau silinta sa ma intrebe cum te mai simti? Si despre care mi-am jurat ca nu o sa imi mai pese si ca nu ma mai amestec? Gresesc oare prin faptul ca atunci cand gresesti si ma ranesti las de la mine si nu spun si imi zic ca trece si ca o sa te schimbi, macar un pic? De fapt, stii de ce nu spun? Pentru simplul fapt ca daca imi exprim nemultumirile, sau mai bine zis, dezamagirile, imi spui ca tot eu sunt de vina. Bun. Tot eu sunt de vina? Cu ce? Bai fratilor, daca cer si eu un pic de respect, tot eu sunt de vina? Sau daca nu e asta, atunci spune unde gresesc. Probabil ca sunt stricata sau ceva de genul asta, ori nu imi functioneaza mie creierul bine si vad, inteleg lucrurile gresit. Una din doua trebuie sa fie. Daca nu, atunci nu stiu.
     Am stiut dintotdeauna, stii asta? Faptul ca daca imi pun increderea pe tava in fata ta si tu ai sa o crapi la un moment dat. Te cunosc de atatia ani. Dar de fapt, atatia ani la mijloc, si... degeaba. Nu ma mai complic. Nopate buna.

Ne-Yo - Part of the list

Leapsa.

De la Balonas.

1. Ce ai facut nou in 2009, ceva ce nu ai mai incercat inainte?

Pai... sincera sa fiu, nu cred ca am facut ceva nou. Sau poate am facut si nu imi aduc aminte.

2. Te tii de ceea ce iti propui la cumpana dintre ani? Iti vei stabili si mai multe scopuri pentru anul urmator?

Hmm. De obicei nu imi propun nimic, asa ca.. nu ma tin, ca nu am de ce. Nu mi-a placut niciodata sa imi fac planuri, prefer ca lucrurile sa curga de la sine. Deci, s-ar putea sa nu imi stabilesc niciun scop.

3. A nascut cineva apropiat tie?

Da, am doi nepotei scumpi.

4. A murit cineva apropiat tie?

Deocamdata nu. Sper ca nu se va intampla prea curand.

5. Ce tari ai vizitat?

Doar tarile din visele mele. In realitate, niciuna.

6. Ce anume din ceea ce ti-a lipsit din 2009 ai vrea sa ai in 2010?

Vara lui 2008. Dar vara aproape a trecut asa ca... slabe sanse. 

7. Ce data din anul 2009 iti va ramane vie in amintiri si de ce?

Poate doar 1 august si 19 decembrie 2009. Pentru ca atunci au fost majoratul prietenei mele si, respectiv, al meu.

8. Care a fost cea mai mare realizare in acest an?

Am luat Bac-ul si am intrat la facultate.

9. Care a fost cel mai mare esec?

Lupta dintre sine si eu pe care am pierdut-o.

10.Ai avut parte de boala sau raniri mai serioase?

Da. Nebuneala la cap se pune? 

11.Care a fost cel mai bun lucru pe care l-ai cumparat? In 2009?

In 2009 - cafeaua cu lapte de la cafeneaua lui Billy, cand chiuleam cu Chresty :x de la orele de franceza.

In 2010 - sticla de coniac cu care s-a imbatat Bianca acum doua saptamani si sticla de Garrone pe care a scapat-o Mocca in fantana la padure. :)

12. Comportamentul cui merita sarbatorit/apreciat?

Al Angelinei Jolie.

13.Comportamentul cui te-a dezamagit sau ti-a provocat tristete mare?

Al multor persoane din partea cui nu ma asteptam, dar, asa cum a zis si Balonas, comportamentul meu a dezamagit si el multe persoane.

14. Unde s-au dus o mare parte din banii tai? [Cred ca vrei sa zici banii parintilor, ca eu nu am banii mei.]

Pe tigari...pe parfumuri...pe creme de corp...etc... sau dati la altii.

15. In legatura cu ce anume ai fost extrem de bucuroasa?

Nu imi aduc aminte.

16. Ce cantec(e) iti va (vor) reaminti mereu de anul 2009?

Shontelle - T-Shirt

Leona Lewis - Bleeding Love

N.O.H.A. - Tu cafe

Julian Smith - Somewhere si multe, multe altele...

17.Comparativ cu anul trecut esti:

`Mai fericita sau mai trista?

        Mai trista.

`Mai slaba sau mai plinuta?

        Mai slaba.
`Mai bogata sau mai saraca?
       Mai bogata in experienta.

18.Ce ai fi vrut sa fi facut mai mult?
 Sa ma plimb mai mult, sa iubesc mai mult,  sa merg la mare mai des, sa dansez mai mult, sa rad mai mult... sunt multe.

19. Ce ai fi vrut sa faci mai putin?
As fi vrut sa imi fac mai putini nervi, sa fiu mai putin orgolioasa, sa fumez mai putin, etc...

20. Cum vei petrece Craciunul?
Nu stiu, mai e pana atunci.

21. Care a fost cea mai buna carte citita?
Pfff... au fost mai multe. Nu stiu care sa spun. Dar o sa zic un autor ale carui carti mi se par extrem de bune: Mircea Eliade.

22. Ce ti-ai dorit si ai primit?
Nimic. M-am dorit, dar n-am primit.

23. Care a fost filmul tau preferat din acest an?
Law Abiding Citizen - 2009
The Book of Eli - 2010


24. Ce ai facut de ziua ta?
Mi-am facut majoratul si a durat pana la orele 09:00 AM a doua zi.


25. Cum ai descrie stilul tau vestimentar in 2009?
No ideea.

26. Ce te-a mentinut pe linia de plutire?
My ego. Hai si prieteni. Unii.

27. De cine ti-a fost dor?
De nimeni. In schimb, mi-e dor de vremurile copilariei mele. Mint, mi-a fost de verisoara mea, de Carmen, cea mai nebuna copila de 21 de ani pe care o cunosc, de sormea, de Chresty [si-acum mi-e dor de ea], de Mocca :x, de Copilu`, de spaniol, de Coae, de fostii mei colegi de liceu, de mama in fiecare zi cand e la munca, apoi cum o vad, nu pot sa o mai suport..., de el...


28.Care a fost cea mai interesanta persoana pe care ai cunoscut-o?
Carmen, copila de mai sus.
Alexandra, cea mai incapatanata din lume.
Copilu`.
Mama.
etc.
Sunt multi, fiecare om pe care il cunosc are cate o parte interesanta.


29. Spune-ne o lectie de valoare invatata in 2009.
In 2009?...
Oricine te poate dezamagi si te poate ridica la cer in acelasi timp. Tu ii vei dezamagi inzecit. Apoi ei iar pe tine. De ce? Chiar daca nu vrei, nu realizezi ca o faci, sau nici macar nu iti trece prin cap, te razbuni. Pentru ca instinctul razbunarii exista in fiecare dintre noi, si fiecare dintre noi doreste in adanc sa-si faca dreptate.
Oamenii sunt si ingeri, dar si demoni.

In iadul ei.

Sophia Loren.

       Ah, din seara asta va fi doar o copila care se joaca. Ia jocul ei va fi seductia. Isi va pune ca vestmant rochia aia pe care o adora, dar pe care nu a purtat-o decat o singura data. O adora pentru ca e cu spatele gol, si o face sa se simta irezistibila. Da, a ajuns sa fie infometata de atentie, ii place sa atraga, ii place sa seduca si sa ii lase pe toti cu ochii in soare. Si asta are de gand sa faca de acum inainte. Iar rochia ii va fi complicele, prietenul, confidentul, amantul. Pentru ca doar rochia ii va putea atinge pielea satinata, sanii mari, goi, expusi in splendoarea lor sub faldurile rochii, picioarele lungi, la fel de fine ca matasea...doar rochia ii va putea mangaia fiecare dintre liniile dulci ale trupului. Astfel, cu zambetul parsiv din oglinda, din femeia cu capul pe umeri devine copila care se joaca. Ochii mari nu mai exprima blandete, calm si generozitate, nu mai exprima pace interioara, fidelitate, si gingasie, nu mai exprima naivitate matura, forta interioara, bunatate. Ei exprima rautate, prea multa dorinta de cunoastere, lascivitate, exprima furtuna interioara, egoism si lacomie, exprima salbaticie, prea multa incredere si siguranta de sine, prea multa durere, ura si inocenta falsa. Unghiile lungi si rosii sunt avide dupa piele pe care sa o taie usor, iar buzele...buzele ii sunt avide dupa carne, dupa trupuri din care sa muste cu lacomie. Copila asta care se joaca vrea doar sa se joace cu pacatele... Pentru ca cineva i-a patat sufletul, iar acum vrea ea sa pateze sufletele 
altora.

iar iesirea la mare are cea mai mare influenta asupra sipiritului.

         "Gandindu-ma ce o sa se intample cu mine, cum eram departe de casa si cu mainile goale, m-a cuprins o neliniste, dar nu pentru neprevazutul care avea sa urmeze, ci pentru felul nepasator cum imi priveam soarta neclara. Intr-adevar, putin imi pasa ce-o sa fie, nu-mi mai era frig, parea ca toate din lume imi apartineau, doar ca nu aveam nevoie de ele."




                                                                                                                                                                             Radu Tudoran                                                                                                            "Iesirea la mare."

It`s alright...

Yes, I was burned,
but I call it a lesson learned...
Mistake overturned
so I call it a lesson learned...
My soul has returned
So I call it a lesson learned.
Another lesson learned...

        Blond. Dulce, culoarea mierii, reflexe aurii. Scurt, pana la umeri, tuns bob. Cercei lungi, din argint si ochelari de soare cu rama alba. Pe sub ei sta ascunsa o pereche de ochi verzi, uneori albastrii, accentuati cu fard roz si gene date cu mascara negru. Buze potrivite, putin pline, buza de jos insa mai mare decat cea de sus. Pielea fina, alba, cu reflexe aurii imbraca un trup subtire, cu oase proeminente. Sanii mari, frumosi, in forma de mar, o fac sa stea putin aplecata. Talie foarte subtire, solduri aproape inexistente, picioare lungi, ferme, genunchi proeminenti, care se misca intr-un ritm agale, cu pasi mari. Maini fine, cu degete subtiri, de pianista, unghii lungi, extrem de delicate, vopsite intotdeauna in manechiura frantuzeasca.
         Pielea-i se rasfata intr-o rochie alba, mulata pe corp, fara bretele, lunga pana la jumatatea coapsei. Pe talie, chiar sub bust, o curea groasa, roz, cu catarama in forma unui fluture, iar in picioare o pereche de balerini roz, simpli. Pe umarul drept sta elegant o geanta mare, alba, plina cu tot felul de lucruri, de la portofel, machiajuri, telefon, la o agenda si pixuri de toate culorile.
          Aceasta fata se numeste Ina, dar nu ii place numele ei, asa ca ea isi spune Cherry. Este cocheta, imaginea ei contand foarte mult pentru ea. Astfel, isi doreste sa fie mereu admirata, insa, nivelul la care doreste sa ajunga este unul foarte inalt.

       Par lung, perfect drept, jumatate rosu aprins, jumatate negru intens. Ochi de culoare verde, amestecata cu nuante pamantii, expresivi, nelinistiti, misteriosi. Buze nici foarte mari, nici foarte mici, nici subtiri, nici pline. Zambesc des, putin malefic, putin bland, putin sincer, putin copilaros, dar mereu ascunzand ganduri in esenta tare. Gat lung, dar nu excesiv, umeri lati si mani lungi, fine, dar dure, de om muncit. Unghii mereu vopsite in culori inchise, mate. Sani usor lasati, dar mari, cu forma placuta. Talie subtire , spate drept, solduri placute, nu late, dar nici inexistente. Fund usor bombat, un pic obraznic, in linie cu umerii, coloana frumos curbata, in forma ei naturala. Picioare ferme, lungi cu piele alba, fina.
         Intinsa in pat, Mena, caci acesta este numele ei, este imbracata in pantaloni scurti, albastri, stransi pe picior si un maiou de bumbac, tot abastru, un pic decoltat. La gat poarta un medalion de argint, pe care foarte rar il da jos.
          Stand asa, intinsa, cu picioarele indoite si mainile odihnindu-se p abdomen, Mena asteapta. De foarte mult timp. Ce asteapta, doar ea stie.

       Privire in larg. Ochi pierduti in zare, culoare aprinsa, ca flacarile, pupile mari, concentrate asupra unor imagini numai de ea vazute. Rochita rosie, de matase, usor transparenta, pluteste deasupra pielii pana la genunchi. Se lasa usor pe sanii goi, conturandu-i delicat, apoi coboara, de la talia micuta, stransa de cordon, spre picioare, in valuri fine. Parul lung, ondulat, in culoarea castanelor, zboara in bataia vantului, tinandu-si firele legate unul de celalat, pentru a nu se pierde. Picioarele lungi, cu piele fina, tesuta din raze de soare, stand pe marginea acoperisului unui bloc, imbracate in sandale cu talpa joasa, in culoare crem, si incrucisate, se leagana inainte si inapoi, usor si inconstient. Mainile subtiri si reci, cu degete lungi si unghii vopsite in rosu aprins, aparent stau cuminti in poala rochii, insa mana dreapta mangaie, tot inconstient, materialul crem al gentutei. Buzele pline uneori se musca intre ele, alteori stau nemiscate pentru mult timp, iar genele coboara in jos doar cand isi aduc aminte.
         Ea este Lia, pe acoperisul unui bloc, privind si tanjind dupa absolut.






[Nume fictive.
Pesonaje -poate- reale.]

Ti-am spus vreodata...?

Durerile mele, pacat...
Se ascundeau sub stanci de piatra grele.
Sub stanci de marmura...
pierdute in golul marii.
Am spus ca te iubeam?
Gresit... Caci marea,
nemiloasa, mereu m-a pedepsit.
Si vantul... soptea dulce
cantece iluzorii.
Le ducea departe,
sa nu le auda lumea.
Si erau ale mele, compuse
din culori albe, din culori negre.
Le-a furat.
Si ma certam cu Timpul
sa nu-mi mai fure linistea,
sa ma lase sa dorm.
Nu aveam nevoie de eroi in cerul meu
nici de dragoste, nici de glorie,
nici de infrangere...
Iar Timpul le-a adus pe toate
Si mi-a furat linistea.
Si am simtit apa cea mai rece
In miile de fiori adanci,
in miile de suflete din mine,
in miile de stanci de piatra grele,
in miile mele dureri.
Pacat.
Pacat, caci marea m-a pedepsit,
nu ma lasa sa spun cat te iubeam.


Durerile mele, pacat...
Pacat ca nu ti-am spus vreodata.

Şi am simtit miile de suflete din Suflet care zac in mine.

''Miroasea a crini aici.''

...

    În încăperea asta în care nu pătrunde lumina se afla un Eu.

Eram şi eu acolo. Un fotoliu mare, bătrân, suferind şi îngreunat de atâtea suflete care şi-au găsit odihna in braţele lui. Chiar lângă peretele pe care trebuia să zacă ochiul unei ferestre. În centru, o masă mică. Lemn. Arsă într-un colt, probabil din cauza unei lumânări neatente. Pe masă, pachetul de ţigări pe jumătate gol, uitat de mai bine de două zile, si o brichetă roşie. Goală sau plină, nu se ştie. Dar masa era goală. Si o vază albastră, ciobită într-o parte. Apă in ea. Nici urmă de crini. Nici măcar ofiliţi. Dar masa era goală.

     Vis-a-vis de fotoliu, zâmbeşte o oglindă. Răutăcios. Malefic. Zâmbeşte. Întotdeauna am urât oglinda aia. Prea mare. Parcă in ea s-au oglindit prea multe păcate. S-au imprimat prea multe amintiri...

Am întins mâna. Şi am atins rama, din lemnul, rece, impasibil. Paşii mei paşeau uşor înaintea oglinzii, pe covorul aspru. Ochii închişi, respiraţia sacadată. Teamă. Brusc, m-am întors. Am privit măsuţa şi am iubit-o. M-am lăsat pe vine şi i-am mângâiat colţurile, i-am iubit rănile, i-am plâns durerile. M-am ridicat. În treacăt, spre fotoliu, am atins vaza albastră, şi, fără să îmi dau seama, am mirosit geamătul crinilor. Am scos o ţigare din pachet. Am luat bricheta, am aprins ucigaşul, am tras adânc in mine fumul. Apoi am vazut Eul. Râzând si plângând in acelasi timp, isteric, haotic, privindu-mă cu ură cruntă... din oglindă.

"-Mirosea a crini aici înainte, nu-i aşa?"

Drept răspuns, am scos fumul din piept. M-am aşezat in fotoliu şi totul s-a facut negru. Atunci am simţit miile de suflete din Suflet care zac in mine.

Idioato!

"Cât de idioată eşti!''

Aşa mă trezesc în fiecare dimineaţă, zicându-mi in gând cât de idioată sunt pentru că iar am pierdut noptea trecută cu gândul la cine nu trebuie, deşi ştiu foarte bine că nu am voie sa fac asta, pentru că voi fi penalizată. Mă uit la mine şi realizez că percepţia mea asupra realităţii e tuned off, pentru că toate astea dor mai tare decât am crezut. Toată lupta asta cu mine. Să uit de el. Credeam că cu timpul va trece... Dar "chestia asta" e mai adânc înrădăcinată decât am crezut...
E a nu ştiu câta oară când ma regăsesc într-o continuă cădere în prăpastia asta adâncă, şi mă uit în jurul meu, întinzându-mi mâna, poate, poate găsesc pe cineva care să ma prindă de mână si să mă ridice . Dar nu e nimeni, şi astfel trebuie să incerc să mă opresc din cădere eu singură si să zbor, sa-mi reiau drumul ales, să ajung la capătul lui...

Let`s save our souls... :)

Ai grija de ea...

De ce ea? Nu am cunscut-o... o stiam doar din vedere. si totusi nu mi-a venit sa cred. a murit un copil de 15 ani... intrase la noi in liceu.. la mate-info cu medie peste 9.50... pacat...ar fi trebuit sa traiasca...imi doream sa traiasca...si sa o cunosc...

In vacanta de iarna vroiam sa merg la ea, la spital sa o vad. Si sa vorbesc cu ea. Sa ii dau u pic din speranta, increderea mea...si un strop de caldura sufleteasca... sa ii arat ca noi avem incredere in ea, ca o iubim si ca ii suntem alaturi... dar nu am facut-o. Nu am reusit sa ma duc. Din pacate... si acum... a murit...iar singurul fel in care o voi cunoaste va fi asa...
Dar... e mai bine asa. Pentru ca lumea e rea, iar ea nu merita sa traiasca in chinuri in fiecare zi... Nu stiu daca eu as fi putut indura cat a indurat ea... Nu stiu daca as fi putut lupta ca ea... Nu stiu daca as fi ramas cu zambetul pe buze asa cum a facut-o ea... si nu imi vine sa cred cata putere a avut copilul asta... si e pacat, pentru ca odata cu ea s-a mai dus inca o speranta ca lumea asta urata in care am ajuns sa traim va fi mai buna.

        Doamne...stiu ca am gresit...pentru ca m-am suparat pe Tine...pentru ca mi-am pierdut credinta... dar nu iti cer sa ma ierti...nu iti cer nimic...decat sa ai grija de sufletul ei...pentru ca, aici pe pamant noi nu am stiut sa avem grija de ea. si spun noi pentru ca am vrut sa iau parte la suferinta ei... dar nu am facut nimic. si ma simt vinovata. :(