Esenţă.

Fotografia mea
Mizil, Prahova, Romania
Eu sunt Elena, reprezentanta focului si a luminii si fiica zeilor, cea mai frumoasa dintre muritoare. Dar, mai presus de orice, sunt Cecilia, patroana muzicii, cea orbita de credinta si de dorinta de a atinge cel mai superior nivel al lumii zeilor.

30 decembrie, 2012

...Dar am iertat.

Nu am regretat niciodata deciziile pe care le-am luat. Pentru mine, acele decizii au fost intotdeauna cele mai bune. Nu stiu daca pe timp lung sau scurt, nu stiu daca bune in adevaratul sens al cuvantului sau doar pentru orgoliul meu. Nu am regretat niciodata ce am spus sau ce am gandit, si nu cred ca ar trebui sa regret vreodata nimic. Nu sunt genul de om care sa forteze lucrurile, intamplarile, sa le impinga la limita, sa le transforme. Sunt genul de om care va crede intotdeauna ca mersul vietii are propriul sau ritm, ca toate se intampla cu un anume motiv si ca fiecare are timpul sau de implinire. Tocmai de aceea sunt genul de om care crede ca deciziile nu ii apartin in totalitate. Undeva, acolo sus, toate sunt scrise si intamplate deja, tu trebuie doar sa alegi una din acelea, asa cum ne-a spus odata fosta mea doamna profesoara de Limba Romana, pe care am admirat-o intotdeauna. Insa...regret oportunitati. Oameni pierduti, emotii netraite inca. Regret boli, piedici, lipsa de curaj, ca am sau au fugit, sau, cateodata, regret ca nu am deschis ochii cat trebuie. Regret tot ceea ce nu am facut si as fi vrut sa fac. Regret oamenii care mi-au stat in cale si ca i-am lasat sa imi stea in cale. Datorita acestora, acum imi regret zona de comfort si lipsa de incredere in mine.
Cateodata regret ca L-am uitat pe Dumnezeu si ca inca il mai uit. Regret, de cele mai multe ori, faptul ca parintii mei nu au avut incredere in mine si ca inca nu au. Regret muzica. Regret realizarea faptului ca, desi credeam ca da, nu am avut nevoie de nimeni sa ma sustina. Regret ca nu am cerut mai mult sau nu am cerut deloc. Si mai regret faptul ca nu am dat sau nu am putut sa dau cat mi s-a cerut. Unele persoane imi spun ca sunt egoista, altele imi spun exact contrariul. Nu zic ca nu sunt, si eu, ca multi, imi doresc multe, numai pentru mine. Bineinteles ca imi doresc sa am parte de tot ce este mai bun. Dar nu cred ca sunt atat de egoista . Exista altii care sunt mult mai egoisti decat mine. Cateodata sunt egoista exact cu persoanele egoiste. Bineinteles, aici se formeaza un ciclu, un cerc continuu, eu sunt egoista cu cei egoisti, iar cei egoisti cu mine. Bineinteles, aberez cateodata.
Nu sunt furioasa pe treburile astea. Si nici usor de influentat. Momentan ma aflu intr-o stare "Zen", cum zice buna mea prietena. Nu prea ma poti atinge cu nimic, sunt multe sunete care imi trec pe langa urechi. Ma infuriez cateodata, numai daca ma scotocesti prea mult, imi scoti durerile la suprafata si ma pui sa le infrunt in fata ta. Nu e nevoie sa faci asta, deja ma scotocesc eu singura, nu trebuie sa le vezi tu. In rest, eu sunt doar o stare plutitoare, meditativa.
Cateodata ma gandesc sa scriu o carte. Ori sa imi adun toate poeziile, poemele, textele si sa le trimit unei agentii. Mama m-a intrebat de ce nu ma apuc sa scriu una, fiindca am talent la scris. Bineinteles ca mama mea nu are habar despre ce vorbeste. Cateodata ma gandesc ca sunt prea buna si ca las prea mult de la mine. Ca jur prea des sa nu mai fac ceva anume si mereu imi incalc juramintele. Dar nu regret ca am facut asta. Nu regret ca am mai dat sanse si nici ca am iertat. Regret doar ca atunci cand am gresit si am mai cerut o sansa mi s-a dat doar o iluzie. De fapt era o pedeapsa sub acoperire. Nu, de fapt, nu era o pedeapsa, era pur si simplu furt. Furtul unei oportunitati. Asta regret cel mai mult.

25 decembrie, 2012

Pentru Azi, iubire.

Astazi este Craciun. Uitam mereu ce inseamna, ducandu-ma cu gandul la cadouri, la masa festiva, la petreceri, la Mos Craciun. Iar anul acesta mi-am adus aminte: "Nu!". Craciun nu inseamna cadouri, Mosul cu renii si sania lui, nu inseamna petreceri, nu inseamna nici macar sa fim aproape de cei dragi. Craciun inseamna ziua de nastere a Domnului. Sunt atatea mii de ani de cand traieste, atat acolo sus, cat si in inimile noastre. Ei bine, hai sa il sarbatorim, sa ii fim recunoscatori, sa il iubim, sa-i multumim, sa il cinstim. Pentru ca El ne sarbatoreste, ne iubeste si ne cinsteste oricand, in orice clipa. Hai sa ne strangem unul cu altul, sa ne tinem de mani si sa ii uram un "La multi ani!" sincer si cald, macar atat, in ziua aceasta mare. Va doresc tuturor pace, lumina, intelepciune si caldura sufleteasca!




                                                                                   Semnat: Cecilia

22 decembrie, 2012

Cei patru calareti ai Apocalipsei.

"Si am vazut cand Mielul a deschis pe cea dintai din cele sapte peceti, si am auzit pe una din cele patru fiinte zicand cu glas ca de tunet: Vino si vezi.
Si m-am uitat si iata un cal alb si cel care sedea pe el avea un arc; si i s-a dat lui cununa si a pornit ca un biruitor ca sa biruiasca.
Si cand a deschis pecetea a doua, am auzit, zicand, pe a doua fiinta: Vino si vezi.
Si a iesit alt cal, rosu ca focul; si celui ce sedea pe el i s-a dat sa ia pacea de pe pamant, ca oamenii sa se junghie intre ei; si o sabie mare i s-a dat.
Si cand a deschis pecetea a treia, am auzit pe a treia fiinta, zicand: Vino si vezi. Si m-am uitat si iata un cal negru si cel care sedea pe el avea un cantar in mana lui.
Si am auzit, in mijlocul celor patru fiinte, ca un glas care zicea: Masura de grau un dinar, si trei masuri de orz un dinar. Dar de untdelemn si de vin sa nu te atingi.
Si cand a deschis pecetea a patra, am auzit glasul fiintei a patra, zicand: Vino si vezi.
 Si m-am uitat si iata un cal galben-vanat si numele celui ce sedea pe el era: Moartea; si iadul se tinea dupa el; si li s-a dat lor putere peste a patra parte a pamantului, ca sa ucida cu sabie si cu foamete, si cu moarte si cu fiarele de pe pamant.
 Si cand a deschis pecetea a cincea, am vazut, sub jertfelnic, sufletele celor injunghiati pentru cuvantul lui Dumnezeu si pentru marturia pe care au dat-o.
Si strigau cu glas mare si ziceau: Pana cand, Stapane sfinte si adevarate, nu vei judeca si nu vei razbuna sangele nostru, de cei ce locuiesc pe pamant?
Si fiecaruia dintre ei i s-a dat cate un vesmant alb si li s-a spus ca sa stea in tihna, inca putina vreme, pana cand vor implini numarul si cei impreuna-slujitori cu ei si fratii lor, cei ce aveau sa fie omorati ca si ei.
Si m-am uitat cand a deschis pecetea a sasea si s-a facut cutremur mare, soarele s-a facut negru ca un sac de par si luna intreaga s-a facut ca sangele,
Si stelele cerului au cazut pe pamant, precum smochinul isi leapada smochinele sale verzi, cand este zguduit de vijelie.
Iar cerul s-a dat in laturi, ca o carte de piele pe care o faci sul si toti muntii si toate insulele s-au miscat din locurile lor.
Si imparatii pamantului si domnii si capeteniile lor si bogatii si cei puternici si toti robii si toti slobozii s-au ascuns in pesteri si in stancile muntilor,
Strigand muntilor si stancilor: Cadeti peste noi si ne ascundeti pe noi de Celui ce sade pe tron si de mania Mielului;
Ca a venit ziua cea mare a maniei lor, si cine are putere ca sa stea pe loc?" 
 
   Am gasit acest pasaj din Biblie pe un site si mi-am adus aminte de ce lumea, asa cum o stim noi, nu a luat sfarsit pe data de 21 decembrie 2012.  Ei bine, oameni buni, cei care ati crezut orbeste, si v-ati pregatit pentru asa-zis-ul "sfarsit al lumii", mai cititi si voi Biblia. Sau macar interesati-va despre diferitele subiecte pe care Biblia le trateaza. Nu zic ca eu citesc Biblia, singurele capitole pe care le-am petrecut au fost, Geneza, din Vechiul Testament, Apocalipsa, din Noul Testament, cateva pasaje din Psalmi (Vechiul Testament) si cate putin din Sfintele Evanghelii (Noul Testament), mai exact partile nasterii si ale rastignirii Lui Iisus Hristos. Stiu, putin, rusine mie. Dar atunci cand ma intereseaza ceva, ma documentez si intreb despre acel "ceva" pentru ca nu imi place sa fiu ignoranta.
Pasajul de mai sus este doar o mica parte din capitolul care trateaza Apocalisa, care descrie, in detalii mitice si figuri de stil grele de inteles cum va avea loc sfarsitul lumii. Nu am inteles-o, decat foarte putin, dar acel putin m-a facut sa vad, clar, ca acest sfarsit nu va avea loc cand il/ne asteptam sa se intample, nici cand va fi prezis de diferitii prezicatori, sau de aceia care se cred Mesia. Nu se va intampla cu voia nimanui, (desi noi vom fi cauza), decat cu voia Celui de Sus, atunci cand El va crede de cuviinta. Nimeni nu va sti, decat El. Asta a fost tot ce am dorit sa spun. Inca nu imi vine sa cred ca unii oameni sunt atat de naivi incat sa creada ce au spus mayasii, si ce se va mai spune. Hai sa ne trezim la realitate, pentru ca datoria noastra este sa veghem, nu sa "dormim si sa visam" ce ne dicteaza altii.

19 decembrie, 2012

Dragul meu Jurnal, astazi este ziua meaaa! La 8 dimineata am implinit si eu varsta de 21 de ani... Ce repede trece timpul...!

02 decembrie, 2012

Am ras azi, e amuzant totul.

E amuzant cum nu ma pricepi si cum ma chinui sa te fac sa intelegi.
Cum inca mai tin de tine pentru ca am o gaura in piept care nu dispare.
Cum ma manaca si arde spre marginile mele
de fiecare data cand ma lupt cu tine, sa te aduc inapoi.
Imi pare rau, nu stiu unde am gresit, ce trebuia sa fac,
ma doare sufletul, pentru ca am pierdut controlul...
Sa incerc sa fug? Sa stau? Sau, pur si simplu, sa plec?
As vrea sa stau, as vrea sa plec...
As vrea sa plec, dar nu pot, pentru ca ma tii aici, legata de tine.
Incerc sa ma apropii, dar ma departezi, tu fugi de mine.
E amuzant cat e de tragic ca vreau sa te salvez, ca vreau sa ne salvez...
Imi spui ca esti frant, dar si eu la fel...
E amuzant ca imi raspunzi gol, fara sens,
ca nu-mi mai dai nimic din ce-am nevoie, si imi ceri mie totul la schimb...
E amuzant cum credeam ca totul este bine, si de fapt este aproape pierdut...
Ca imi spui ca incerci sa repari, cand de fapt nu faci nimic,
nu faci decat sa ma impingi, sa ma acuzi, sa ma chinui, sa ma pierzi.
Sa imi bagi pe gat orgoliul tau prostesc, sa ma faci egoista...
Sa ma faci sa fiu egoista...
E amuzant ca stam pe loc, din nou, mereu, in aceeasi stare, in acelasi loc,
in acelasi fel, ingropand securea, dar nu indeajuns de adanc...
O luam de la capat,  nu esti in stare sa imi spui sa stau, sa fug, sa raman, sa plec...
E amuzant cum inca tin de tine, desi ma faci sa ma simt nedorita, nevruta,
cum inca mai tin de tine pentru ca am o gaura in piept care nu se vrea disparuta...

01 decembrie, 2012

25 octombrie, 2012

Despre un om superb.

Inteligent. Deschis. Pur. Sunt doar cateva cuvinte cu care pot descrie un om foarte apropiat mie, impreuna cu care nu am petrecut foarte mult timp, insa cu care mentin legatura. Nu voi spune daca este de sex masculin sau feminin, nu ii voi da nume, nu ii voi atribui decat anumite infatisari caracteriale. Am dorit sa fac asta de ceva timp insa nu am reusit pana acum datorita lipsei de inspiratie, de timp si...altele.
Aceasta persoana ocupa un loc important in viata mea. Am crescut cu ea si am invatat de la ea multe lucruri folositoare pentru care ii sunt recunoscatoare.
In primul rand spun ca este un om inteligent. Unul din putinii oameni care stiu cum sa isi cultive inteligenta si sa o mentina. Unul din putinii aceia care o hranesc cu lucruri importante pentru suflet. Unul dintre aceia care stiu sa pretuiasca cele existente in jurul lor si sa le puna in valoare. Asa vad eu inteligenta sa.
In al doilea rand, este un om deschis. Este deschis ca un camp plin de verdeata si flori care isi pune increderea in cerul de deasupra lui. Asa si omul asta. Se deschide si iti aseaza inainte tot ce este al lui, dar fara sa fie constient de asta. Nu vorbeste despre multe, nu se pricepe sa manevreze cuvintele atat de mult ca altii, dar nici nu trebuie. Tot ce trebuie sa faci tu este sa stii sa il citesti. Insa trebuie sa citesti si printre randuri, campul mai creste si iarba pe care nu o vezi. De asemenea, asa cum campul se lasa in voia cerului si ii accepta ploile, soarele, frigul sau furtuna, fara sa stie niciodata ce va urma si nefiindu-i frica de nimic, asa se lasa si el, omul, in voia vietii. Pentru el nu exista "Nu pot". Nu exista frica, ci doar fiori de anticipare, nu exista nimic care sa ii stea in cale, doar mici hopuri pe care stie ca le poate trece. Pentru el, va exista intotdeauna cineva acolo sus care vegheaza asupra sa. Si asa am ajuns sa spun ca este o fiinta pura. Da, stiu, nimeni nu este pur cu adevarat, fiecare dintre noi avem pacatele noastre, gandurile necurate, dorinte care nu ne fac cinste. Dar eu nu ii cunosc pacatele si nici nu ma intereseaza sa le stiu, nu ma aflu aici sa judec negativ. Daca spun "pur", atunci spun naivitate,  bunavointa, simplitate, umanitate. Si este o fiinta naiva in sensul pozitiv al cuvantului (desi nu cred ca acestui cuvant i se poate atribui un sens negativ), pentru ca are suflet de copil. Este jucaus, amuzant, neastamparat. Isi iubeste locurile in care a crescut, in care si-a construit visele, in care si-a antrenat imaginatia. Intotdeauna se reintoarce la ele, fiind unele dintre putinele locuri din care isi trage resursele. Iar resursele sale zac in natura, pentru ca natura este legatura sa cu divinul.
Este o fiinta binevoitoare, niciodata nu o vei auzi spunand ca ii doreste rau altei persoane. Daca cineva are nevoie de ajutorul sau este binedispusa, aproape intotdeauna, exceptand momentele in care este ranita de acel cineva, sau, pur si simplu, ii este mult prea lene. Este un om simplu, nu ii trebuie si nici nu vrea o imagine mult prea lucrata, care ar duce la falsitate, pentru ca este el insusi, de aceea cred ca este un om liber. Nu e constrans de regulile societatii. Cine vrea sa il accepte asa cum este el, e binevenit. Cum mi-a spus azi: Ia-ma asa cum sunt, ori priveste-ma cum plec. Tind sa cred ca este un om de onoare, care isi tine cuvantul. De altfel, stiu ca este un om neatent, find concentrat doar pe detaliile care il intereseaza cu adevarat. Observa toate lucrurile care se petrec in jurul sau, desi nu le proceseaza pe toate. Este atent cand trebuie si are echilibru intre seriozitate si amuzament, fiind o persoana capabila sa se acomodeze aproape oricarei situatii si imprejurare.
Nu stiu cum reactioneaza din punctul de vedere al iubirii, dar am observat ca este un om capabil de orice pentru persoana pe care o iubeste, insa niciodata nu va face acelea daca este convins ca nu merita.
Desi spune ca nu, este un om pasional. Cel putin, asta este impresia pe care mi-o lasa mie. Si nu ma refer pasional in dragoste, ci in iubire (incearca sa faci diferenta dintre cele doua si atunci vei intelege ce spun. :D).
Cateodata, considera ca este bine sa iti plateasca cu aceeasi moneda, desi nu o face deseori. Nu se plange prea mult, uneori aproape deloc. Nu il vei vedea niciodata ca sufera, intotdeauna ai sa vezi omul asta zambind sau cu o fata senina. Cred ca este unul dintre cei mai generosi oameni pe care ii cunosc. Nu judeca prea aspru, intotdeauna spune ca este naiv si ca are prea multa incredere in ceilalti si daruieste, imprastie in jurul sau voie buna. Este un visator noncomformist, un rebel romantic. De asemenea, este un om cald si aparent fragil, un pic timid, de care iti este teama sa te apropii, de frica sa nu il ranesti. Cateodata este imprevizibil, desi ar trebui sa stii deja cum sa te comporti im preajma lui. Dar apoi, dupa ce inveti sa il citesti, realizezi ca are un caracter puternic si frumos. Mai sunt multe de spus, dar cred ca sunt de ajuns.

Am un mesaj pentru tine, omule! Ramai la fel de naiv si increzator in altii, chiar daca vei fi ranit. Ti-am mai spus ca te iubesc pentru sufletul curat pe care il posezi si sper ca il vei mentine asa pana in ultimele tale zile de viata. Imi pare rau ca altii nu te apreciaza pentru ce esti, dar cred ca aceia care nu fac asta nu sunt potriviti pentru tine. Lucrurile pe care le-am omis nu sunt pentru ochii tai si nici pentru ochii altora. Acelea sunt doar pentru sufletul tau iar tu le vei descoperi singur, in timp. Nu ma intereseaza daca vei fi dezamagit de alegerea fotografiei sau nu, este alegerea mea si cred ca te reprezinta cel mai bine. :P Credite: Ale tale.



                                                                                Semnat: Cecilia.

28 septembrie, 2012

Ma dori.

Ma lasi sa plutesc in gol pentru cateva secunde,
dupa care eu cad, inevitabil si de la sine inteles.
Trupul meu curge si curge si curge...
Ajung la sol. M-ai doborat
pentru ca m-ai impins spre margine,
in prapastie si m-am prabusit, m-am rupt.
Acum te uiti la mine si te urasc
pentru ca nu am murit inca, dar m-ai lasat...
invalida.
Sunt aici. Bucatile rupte din mine zac,
ca un necadavru pe patul de moarte,
zac in jurul meu si le privesc.
Inchid ochii si astept negrul sa vina,
sa ma duca pe Styx; acolo voi fi muta,
dar macar voi fi intreaga.
Aud un fosnet. Da, stiam ca esti tu.
Cobori ca o naluca pe stancile de piatra,
dar esti real. Te apropii de mine
si ma privesti cu mila... de parca regreti.
Prin ceata, ma uit in ochii tai si stiu.
Ma iubesti. Incerc sa iti zambesc,
dar nu imi mai simt buzele.
Te apropii mai mult si imi aduni membrele,
le strangi usor la piept, dar pe mine inca nu.
Pleci cu ele. Urci stancile de piatra,
iar mie imi este frica, ce faci, ce vrei sa faci cu ele?
Ma aud tipand: "Ce faci?",
dar tu nu ma auzi, e doar in capul meu.
Incerc din nou sa strig la tine,
vreau sa te intreb de ce pleci, si sa te rog sa ramai
o clipa doar, pana vine negrul.
Nu iti intorci chipul spre mine, nici macar.
Ma pierd.

A trecut ceva timp.
Ma trezesc. Nu stiu unde sunt, dar stiu
ca negrul nu a venit.
Nu simt nimic, dar aud zgomote, picioare in miscare.
Deschid ochii si e intuneric, dar nu e bezna.
Te uiti la mine si ochii iti lucesc ca ambra.
Imi amintesc ce s-a intamplat
si te urasc si te iubesc, iar tu imi zambesti.
Te ador.
Imi spui sa dorm, iar eu dorm.

Albine. Ma inteapa sute de albine.
Viespi.
Incerc sa imi misc mainile, sa le alung.
Ma doare si plang, imi simt lacrimile sarate
care imi ustura pielea.
Nu vad albine, nici viespi, nimic.
Esti tu, cu acul tau de lemn, ma cosi.
Ma cosi?
Apoi nu mai inteapa. Ma saruti.
Sunt fericita.
Ma ridici in bratele tale blande,
ma lasi sa plutesc in gol pentru cateva secunde,
dupa care eu cad, inevitabil si de la sine inteles.

21 septembrie, 2012

Este tarziu. Nu am somn si ma framanta diferite ganduri, chiar in noaptea asta, cand ar trebui sa dorm.
Ma simt...ingreunata. Tot timpul. Nu exista momente in care sa ma simt usoara si libera, momente in care sa stau fara grija nimanui si a nimic. Desigur, aproape tot timpul, grijile si gandurile mele sunt asezate undeva in spatele constientului meu si ma ocup cu alte activitati care sa le umbreasca, sa le faca sa dispara. Bineinteles ca nu dispar, ele raman acolo, gata sa vina la suprafata cand imi e lumea mai draga. Da, sunt constienta ca nu trebuie sa fug de ele, ci ca trebuie sa incerc sa le analizez, sa le gasesc radacina si sa le rezolv, sunt constienta ca la un moment dat voi fi nevoita sa le confrunt, dar nu vreau chiar acum si nu vreau sa le fortez. Inotodeauna am crezut ca toate se rezolva in timp, dar fiecare la momentul potrivit.  Insa, de cele mai multe ori, atunci cand incerc sa le repar, felul meu de a face lucrul asta nu le convine celor din preajma mea. Cu siguranta, unii se simt raniti, altii simt ca ii neglijez, ca nu imi pasa de ei sau cine stie ce alte idei preconcepute. Nu este chiar asa... Numai ca felul meu de a actiona nu trebuie sa fie si nici nu va fi asa cum ceilalti doresc. Ma deranjeaza foarte mult faptul ca ceilalti vor sa se impuna in fata mea si sa fac lucrurile dupa cum vor ei. Niciodata nu mi-a placut sa mi se spuna ce sa fac, de fapt, sa mi se ordone sa fac asa, sau sa mi se intrezica ceva anume. Apoi, daca nu fac asa, sa fiu santajata cu tot felul de idei preconcepute ca cele de mai sus. In fine... Nici nu vroiam sa scriu despre astea in primul rand, dar asta a iesit. Vroiam de fapt sa scriu despre faptul ca nu suntem fericiti. Nimeni nu este fericit, dar nu ma plang de asta, pentru ca eu nu imi doresc prea multa fericire. Prefer mai mult... liniste. Da, presupun ca linistea face parte din ingredientele fericirii, dar pentru moment cred ca mi-ar fi de ajuns. Sigur ca imi doresc sa fiu fericita, dar eu nu vad fericirea asa cum o vad altii. Fericirea mea nu trebuie sa tina de cel de langa mine, sau lucruri materiale, sau mai stiu eu ce... Dar cum sa fim fericiti cand exista atat de multa neincredere intre noi? Cand exista atat de multa ura, furie si orgoliu?

05 august, 2012

Discriminare, fuck off.

Ok. Hai sa va spun un secret. Sunt tiganca. Ei, si ce? Acum veti inceta sa ma mai cititi? Sau, pentru cei care ma cunosc, nu ma mai placeti? Ei bine, n-ar trebui sa imi pese si nici nu imi pasa, pentru ca sunt tot eu, tot asa cum ma cunoasteti, tot acelasi suflet pe care mi l-a dat Dumnezeu il am. Si am un dar. Care anume? O voce cu care pot canta destul de ok pentru cineva care nu a facut prea multe lectii de canto la viata ei.
Ok. Alt secret. Ieri, 04.08.2012, Sambata, am fost la cea de-a treia preselectie X Factor Romania, care s-a tinut in Bucuresti, la Palatul Copiilor, impreuna cu Dede Boro, un prieten bun cu care mai si cant. Ne-am prezentat sub forma unui grup. La aceasta a treia preselectie ne-am prezentat in fata Deliei, a lui Dan Bitman, si, bineinteles, in fata stimatului domn Parazit, Cheloo. Pana acum toate bune si frumoase. Am mai fost de doua ori pana acum, tot in perioada acestei editii, unde s-au tinut preselectiile preliminare. Atunci am aparut in fata altui juriu, format din profesori de canto si producatori. Astfel, am trecut cele doua preselectii care ne-au adus in fata camerelor de filmat. Super marfa! Toate bune, oamenii din organizare au fost minunati,  ne-au ajutat foarte mult, si, cel mai important, au fost foarte rabdatori cu noi, iar pentru toate, le multumesc. De asemenea, ii multumesc si Deliei pentru ca a fost finuta si respectuoasa. Daar... Am dat-o in bara. Emotiile au fost cat carul, ne-am pierdut, iar pentru asta imi pare rau pentru ca nu am reusit sa aratam ce putem. Si chiar putem mai mult decat s-a vazut. Eu stiu asta si sunt multumita de mine si de noi, chiar daca am gresit. Stiu ca se putea mai bine, dar hei!, am ajuns pana aici, iar asta pe munca noastra. Deci, chiar sunt multumita, nu sunt dezamagita de mine sau de noi, nici de staff-ul de acolo, nici de iubitul meu si nici de prietenii nostrii care ne-au fost alaturi. Nu ma las, si poate anul viitor ajung/ajungem din nou acolo.
Dar, pentru ca mai este un dar, sunt dezamagita de Dan si de stimabilul Parazit. Buna, Cheloo, sunt Cecilia, din Mizil, Prahova, asta iti spune ceva? E clar, celor doi le-a spus primul meu secret (care de fapt nu e secret deloc, pentru ca multi stiu ce suntem, cum suntem, de unde, si din ce etnie provenim), pe care il impartasesc cu Dede. Ok. Deci, Cheloo, (pe care cu sinceritate il ascult, nu prea des insa, si clar nu sunt fana, dar exista diferite piese de-ale lui care imi plac) are o maaaare problema cu aceasta etnie, asa cum stim bine cu totii, cei care l-am auzit, vazut sau citit declarand prin ziare, reviste, etc. ca ar dori sa stranga toti tiganii pe o insula pustie pe care sa o detoneze. El nu e rasist, doar e mandru ca e alb. Ei bine, si eu sunt mai alba de felul meu, momentan sunt bronzata si prefer sa am o culoare mai inchisa a pielii, pentru ca mi se pare mie ca pielea maslinie e mai senzuala, mai sexy, de multe ori e mai fina si mai curata, iar atunci cand stai la soare te bronzezi mult mai frumos si mai uniform (ca fata spun astea acum). Ah, am uitat, Cheloo nu se bronzeaza. Si da, eu sunt mandra cu culoarea pielii mele, chiar daca e mai inchisa decat a lui Cheloo, si cu etnia mea, dar si cu faptul ca am crescut in Romania.
 In fine, sa nu o mai lungim cu vorba, toata treaba a fost in felul umator: Cheloo ne-a zis, subtil, cum face el de obicei, ca nu vrea sa ne primeasca in concurs pentru ca suntem tigani. N-are rost sa va spun cuvintele lui exacte, probabil veti vedea la TV daca vom fi aratati. De la el si de la Bitman as fi vrut respect, pentru ca noi am fost acolo cu respect pentru fiecare in parte. Apoi, bineinteles, Dan ne-a luat putin la mistocareala, mai multe nu zic pentru ca nu vreau sa mai zic nimic despre el. Delia a fost finuta ca intotdeauna, ne-a spus ce a fost bine si ce nu, ca mie imi da un Da, dar separat de Dede, adica ea era dispusa sa imi mai dea o sansa, dar numai mie. Ma bucur ca a spus asta pentru ca mi-a demonstrat ca pot face ceva cu muzica si ca nu sunt chiar bata. Despre Dede, tot respectul meu, el e genial, nu am ce sa zic. Este suparat, si pe buna dreptate, pentru ca s-au luat mai mult de el, si pentru ca am gresit, si pentru ca nu a iesit atat de bine ca la repetitii... Anyway, nu dau vina pe nimeni, mai ales pentru ca, daca nu era el, eu nu ajungeam aici. La inceput nu am vrut sa ma duc la X Factor, dar m-a convins el. Asa ca Dede, iti multumesc. Chiar am facut ceva important pentru noi, chiar daca nu am mers mai departe. Avem timp mai mult de munca, de perfectionare si sunt multumita. In sfarsit am putut face ceva in legatura cu asta.
Deci, cum ziceam. Discriminare si cei care o practica, cu respect va arat un deget foarte interesant ridicat, care va este dedicat cu fooarte multa placere. Stai linistit Cheloole, versurile tale tot le voi mai asculta din cand in cand.

21 iulie, 2012

Putred.

Atunci, stii bine cand, ti-am pus in palma tot...tot ce am, tot ce sunt... Ti-am aratat un drum care era doar al meu si mi-ai promis ca nu ai sa faci niciodata ceea ce te-am rugat sa nu faci. Ti-am dat sufletul in grija cu toate urateniile si frumusetile lui, ti le-am dat sa le citesti si sa le porti cu tine atunci cand vei fi singur. Apoi ai decis sa pleci si ai plecat...ti-ai incalcat promisiunea. Si ai plecat cu tot si toate fara sa imi ceri voie. Daca stiam, le luam inapoi si iti spuneam sa nu te mai intorci. Apoi te-ai intors...dar te-ai intors fara ele, te-ai intors cu mainile goale, iar eu stiam ca te vei intoarce gol, si totusi, speram. Unde le-ai lasat, nu stiu... Nici macar nu mi-ai lasat oportunitatea de a le cauta. Iar pe mine m-ai lasat rece si goala, ca o sticla plina cu vid. Nu mai am nimic, sunt rece si goala, acum la ce te astepti?

18 iunie, 2012

Eu fara sens.

Ceva nu e in regula. Nu stiu. Confuzie totala. Eu insami nu mai exist. In pielea mea locuieste altcineva cu acelasi nume, aceeasi casa, aceasi viata. Dar dincolo de asta, eu nu mai exist. Sunt nula. Sau in crestere poate, dar merge lent, foarte lent. Inca am aceleasi obiceiuri, inca am aceleasi locuri pe care le strabat in fiecare zi. Dar nu mai stiu cine sunt. Ce sunt, cum sunt, unde sunt. Viata pe care o aveam e aceeasi, dar totul pare...fara sens. Nu ma pot intelege, iar de altii nici nu mai spun. Nu ma mai pot vedea, iar altii vad iluzia. Totul e Iluzia. Eu sunt Iluzia.
Nu stiu ce vreau, nu stiu la ce sunt buna, la ce excelez sau la ce sunt buna de nimic. Nu pot sa am incredere in altii, cu atat mai mult in mine. Imi zic sa fac ceva, apoi stau...si pierd timpul degeaba. Nu astept ca ceilalti sa aiba pretentii de la mine pentru ca nici eu nu am pretentii de la mine in momentul de fata. De fapt, urasc pretentiile, urasc asteptarile. Asta stiu cu siguranta. E singurul lucru pe care il stiu despre mine. Trebuie sa ma reconectez. Trebuie sa ma regasesc. Si pentru asta am nevoie de timp si spatiu. Dar timpul nu sta in loc, iar spatiul...e din ce in ce mai aglomerat.

28 februarie, 2012

    Mi se termina timpul... Cum ma doare frica sa te am si apoi sa te pierd... Viitorul sta scris undeva, intr-o carte batrana, si ma asteapta pe la colturile strazilor, sa ma incolteasca si sa isi infinga ghearele in mine. Mi-as dori sa raman prinsa in momentul de fata, cu tine iubindu-ma mai mult ca niciodata si eu daruindu-ma complet, cu trupul, sufletul, inima si mintea...daruindu-ma tie. Dar nu imi permit sa imi doresc, mi s-a barat timpul pe care mi-l alocam dorintelor. Acum nu imi ramane decat frumusetea si responsabilitatea de a te iubi asa cum meriti, de a te face sa te simti cat mai implinit, de a te face sa fii mai fericit ca niciodata... Ma rog la Dumnezeu sa imi mai dea timp sa te iubesc, sa te iubesc si mai  mult, si mai puternic...sa imi dea putere sa te ridic, sa ma ajute sa gasesc puterea interioara sa te sustin cand vei avea nevoie de mine... Ma rog la El sa nu te ranesc niciodata, sa nu ma urasti, sa nu te sacrifici pentru mine...Ma rog la El sa nu ma mint singura si sa nu te mint pe tine, sa nu mi se murdareasca sufletul mai rau, ca eu sa nu iti patez sufletul cu durere... Ma rog la Dumnezeu sa imi fi destinat tu mie, iar eu tie pentru intregile noastre vieti, pentru ca pe tine te vreau pentru totdeauna... Cu tine vreau viata, cu tine vreau viitorul...Cu tine vreau sa cresc suflete curate, doar cu tine vreau  sa cresc in iubire... Ma rog sa nu ne desparta nimeni si nimic, sa nu stie nimeni nimic, nicicand, cine esti, cine sunt, cine suntem...doar noi.  Ma rog sa nu imi mai fie frica niciodata. Ma rog sa lupt in fiecare clipa pentru tine. Ma rog sa te iubesc mai mult decat ma iubesti tu. Ma rog sa ma ierti daca iti voi gresi vreodata. Si ma rog sa nu te pierd niciodata din viata mea, indiferent de ce se va intampla. 
    Cred in tine, Doame si cred in tine, Iubire. Cred in tine, iubitul meu. Arzi in mine. Te iubesc.