Esenţă.

Fotografia mea
Mizil, Prahova, Romania
Eu sunt Elena, reprezentanta focului si a luminii si fiica zeilor, cea mai frumoasa dintre muritoare. Dar, mai presus de orice, sunt Cecilia, patroana muzicii, cea orbita de credinta si de dorinta de a atinge cel mai superior nivel al lumii zeilor.

08 octombrie, 2011

Drum spre soare...

         Deschid ochii usor, ca si cum ma trezesc dinr-un somn adanc, lung, etern poate, nou-nascuta, nestiind cum sa vad, cum sa respir, cum sa simt, desi toate astea mi se afla in sistem, in lantul de instincte. Printre pleoape se filtreaza lumina rasaritului de soare care patrunde in camera prin ferestrele imbracate cu draperii usor transparente. E o lumina calda, aurie, usor rosiatica, ce imi imbraca pielea dezgolita cu matase de aur si imi dezmiarda simturile. Cearsaful cu care ma inveleam pare ca si arncat deasupra picioarelor mele, acoperind doar o mica parte din ele. Fara sa ma misc, imi privesc formele trupului, incepand cu sanii dezgoliti, usor excitati, mana stanga care imi zace pe abdomen, soldul stang usor impins in sus datorita pozitiei in care lenevesc, apoi ajung la coapse, unde descopar o mana ferma, calda, blanda, care deseneaza lin harti pe pielea mea. Atunci realizez ca el e treaz, simtindu-i printr-un soc de senzatii noi, placute, pieptul care imi adaposteste spatele, respiratia fierbinte pe gatul meu, coapsele care se ating usor de ale mele, imitandu-mi pozitia, dorul de mine, felul in care ma doreste...
Nu ma misc. Soarele se ridica mai sus in bolta cerului, modificand lumina, creand umbre noi pe trupurile noastre. Inchid ochii si, exact atunci, ii simt degetele urcand usor dinspre coapsa spre sold, apoi spre mana mea lenesa, catre umar, inspre gat. Se opresc acolo pentru cateva secunde lungi, timp in care il aud cum imi inspira parfumul pielii adanc in plamanii lui, expirandu-l dupa o clipa de liniste totala intr-o puternica eliberare de aer fierbinte ce imi gadila pielea. Pe dinauntrul meu, trupul mi se strange dornic la arderea fiorilor care ma strapung din toate partile, iar eu, involuntar, ma cutremur usor. Atunci ma cuprinde cu bratul sau, impletindu-si degetele cu ale mele, tragandu-ma inspre el, ca si cum si-ar dori sa ii intru la propriu sub piele, in suflet, in trup, sa fim un intreg. Deschid din nou ochii si ma intorc cu fata spre el, inclestandu-mi picioarele cu ale lui, cu sanii presati de pieptul sau, cuprinzandu-ne cu bratele unul pe celalalt, atat de aproape incat respiratiile noastre accelerate devin una. Ii privesc ochii zambitori si ii mangai fata, iar el ma saruta pe frunte, pe fata, apoi pe buze, pierzandu-ma in el, in mine, in simturile mele, in noi...



                                                                                            Semnat: Cecilia.

15 iulie, 2011

pielea arzand..
si venele pulsand teribil, inecate
cu o apa rosie, care nu se face apa alba.
furnicaturile usoare din puncte electrice
starnite de fulgerul de foc,
plamanii plini de vant naprasnic,
ce miroase a marea salbatica,
a padurea nestapanita
in care zac fantasmele moarte
ale sufletelor de rand...
unghiile roase de pisica aia nebuna,
nenorocita, nesatula, spectrul acela intunecat
al disperarii...


Si zace fara vlaga in pamantul uscat.
iar pielea arde...


Arde! da, arde!
Arde ca iadul demonilor,
iar demonii danseaza pe ritmul nebuniei
si beau vinuri dulci, si mananca carne vie,
si rad, si canta,
si canta in glorie... in glorie desarta...
Dar ei nu stiu!
Caci apa rosie nu se face apa alba...
si venele vor pulsa cu viata
si fulgerul de foc va fi lumina...
Iar padurea va fi salbatica,
marea va fi nestapanita!
fantasmele moarte ale sufletului de rand...
vor fi zeii cerurilor de sus...
pamantul uscat... va fi satin...
matase...
Iar pielea va fi vindecata...
Dar pana atunci las-o sa arda!

30 mai, 2011

Moarte si viata.

Ah, afara e cald. Soarele se apropie de asfintit, dar mai are de zabovit pe cer inca vreo ora si jumatate, e abia sapte si cinci minute dupa-amiaza. Pe fereastra, soarele impinge o lumina aurie, dulce si densa ca laptele. Pozitia lui pe cer e descendenta catre nord-vest, deasupra casei vecine cu a mea. Niste nori albi zboara in jurul sau, ca niste supusi in jurul regelui, dar dinspre sud vin amenintatori nori de o culoare albastru-inchis, marin, sa inece soarele.
Ihm, de ceva timp tuna incet, de undeva departe. Si niste fulgere micute lumineaza cerul. S-a intunecat, dar soarele inca triumfa. Vantul adie incet si imi managie pielea ca vesminte de matase. Ciresii mei, chiar via, si corcodusii vecinului fac mici plecaciuni pamantului, sau se leagana in ritmul unui cantec de leagan auzit doar de ei.
A inceput sa ploua. De fapt, nu ploua, ci picura mai tare. Miroase a vara... Dar deja se opreste. Cred ca va ploua mai tare mai tarziu.


Gata, s-a oprit. Este ora sapte si douazeci si opt de minute. Am stat in pragul usii de la intrare in timp ce picura si ascultam melodia lui Luis Fonsi "Nada es para siempre" la volum maxim. Inca mai tuna undeva in departare, dar fulgerele nu se mai vad. Vantul e doar o briza acum, doar frunzele copacilor se leagana. Ma simt ca la mare.
In aer miroase a pamant ud, a proaspat, a nou, a asfalt incins. Pe strada sunt copii care se joaca, iar cimentul este ud, dar cald. Am iesit in picioarele goale si am tras pe nari mirosul ploii pana in adancul plamanilor. Norii inca impanzesc cerul, dar nu mai sunt albastrii, ci gri. Soarele nu se mai vede, s-a ascuns in umbrele caselor, dar acolo unde statea mai devreme se vede o lumina alba, amestecata cu cele mai deschise nuante de roz si auriu. Si iar incepe sa fulgere. E asa de schimbatoare vremea! Oricum, intotdeauna am iubit ploaia. Mai ales ploaia de vara.

Imi aduc aminte ca acum un an, prin iulie, intr-o noapte furtunoasa, m-am dat din pat la ora doua si m-am proptit in pragul usii de la intrarea din spate si am ascultat ploaia si tunetele timp de o ora. Poate chiar mai mult. Cred ca au fost cele mai puternice tunete pe care le-am auzit in scurta mea viata. La intervale de cateva minute noaptea devenea zi, mai luminoasa decat zilele toride de vara. Era o altfel de zi... Cu lumina albastruie, nu aurie. Cu lumina rece, de culoarea ghetii, nu a focului. Apoi, negrul care ma inconjura era cel mai infricosator intuneric.  Insotit de tunete, era ca si cum moartea imi canta in urechi si venea dupa mine. Dar nu mi-era frica. Din contra, ma simteam libera. Mai libera ca niciodata. Si gata sa plec.
Nu ma gandeam la nimic atunci. Doar simteam. Stropi de ploiae care incercau sa ma prinda fara prea mare reusita, nu puteau decat sa imi gadile pielea. Doar tunetele ma faceau sa ma cutremur, de parca eu insami eram un tunet.
Din pacate, din reveria mea m-a trezit mama, care se trezise din cauza geamurilor care tremurau. Dar am adormit atat de linistita. Golita de orice emotie negatva. Plina doar de pace. Mi-a zis mama ca dimineata, cand s-a trezit, m-a vazut zambind in somn si m-a intrebat ce am visat. Nu am visat nimic. Sau cel putin asa imi amintesc eu...


Oricum... asa cum spuneam mai demult, daca as fi un fenomen al naturii, as fi un tunet sau un fulger. Si daca as fi un element, as fi apa, sau foc. Si una si alta, daca s-ar putea.  :)

10 mai, 2011

dialog. Jessie si Robert.

-...cai salbatici. Si daca beau apa dintr-un pahar fisurat ce se intampla?
-Nu, caii salbatici sunt prea frumosi.
-Da, dar sti... te-am visat asteptand in rand pentru libertate. Caii salbatici sunt prea frumosi pentru ca sunt liberi. Si tot nu mi-ai raspuns la intrebare.
-Nu se intampla nimic.
-Crezi?
-Da. Si nu pot sa te las sa imi aluneci printre degete.
-Bine. Chiar daca ma voi spulbera ca paharul cu apa fisurat, pe care tocmai l-am spart?
-Chiar daca. Voi incerca sa te vindec.
-Nu cred ca paharele se vindeca.
-Dar ce legatura are paharul?
-Paharul sunt eu...
-Nu, tu esti un cal salbatic.


                                                                      Va urma. :)
                                                                       Semnat: Cecilia.

29 aprilie, 2011

Am nevoie de iubire.

Am nevoie de iubire sa ma salveze.
Sa ma strapunga cu ghearele sale pana in adancul inimii,
sa ma sangereze pana la durere,
apoi sa ma vindece.
Am nevoie de un El sa ma iubeasca
si de mine sa il iubesc,
pana la Dumnezeu si inapoi.
Sa nu uit, sa nu plang, sa nu ma ranesc.
Sa nu uite, sa nu planga, sa nu se raneasca.
Sa-si piarda privirea in mine, iar eu sufletul in el,
ochii sa ni se faca rosii de la atata iubire,
buzele sa ne sangereze miere in gurile flamande ale celuilalt,
sa strigam de fericire si sa nu ne auda nimeni.
Decat noi.

Vreau sa ne inecam in iubire,
iar pasiunea sa creasca in noi ca un copac.
Apoi sa isi scoata ramurile dulci prin porii nostrii
si sa ne sfasie hainele, pielea, trupurile,
lasandu-ne goi, in pura noastra esenta,
asa cum ne-a lasat Divinul la inceputurile lumii.
Am nevoie de iubire sa ne hraneasca,
sa ne umple sufletele cu lumina curata,
sa ne aduca pe culmile extazului
si sa mute muntii din loc.
Sa ne alunge golul din noi departe, in infinit,
sa ne stearga pacatele din aure,
sa ne cutremure pana ne furtuna lacrimile
care au sapat adanc.
Am nevoie de iubire sa ne fericeasa
si sa ne faca sfinti.
Pe noi.

Am nevoie de iubire asa cum am nevoie de aer.
Dar mai presus de orice...
Am nevoie de iubire sa ma salveze de intuneric.
Pentru noi.

                                                                      

                                                                                           Semnat: Cecilia.

23 aprilie, 2011

Sa nu-mi iei Dragostea...

Poti sa-mi iei tot ce-am mai scump pe lume,
Poti sa-mi iei zilele, noptile, sau anii de vrei,
Sa ma lasi singur intr-un loc anume
De unde sa nu pot vreodata sa ma intorc la-ai mei,
Dar sa nu-mi iei niciodata Dragostea!
Dar sa nu-mi iei niciodata Dragostea...

Poti sa ma faci una cu pamantul,
Sa ma calci in picioare de-o mie de ori,
Sa ma sfasii cu dintii si-apoi sa chemi vantul
Sa-mi imprastie trupul intr-o mie de zari,
Dar sa nu-mi iei niciodata Dragostea!
Dar sa nu-mi iei niciodata Dragostea...

Fiindca atunci am sa mor...de dorul tau!
Fiindca atunci am sa mor...de dorul tau...
Fiindca atunci am sa mor de dorul tau
Si zilele vor fi din nou asa cum au mai fost....

Poti sa ma torni intr-un pahar cu apa,
Sau sa ma uiti pe fundul marii printre pesti rapitori
Sa ma lasi sa plutesc pe un val in Marea Moarta
Sau din cer cu ploaia...incet sa ma cobori,
Dar sa nu-mi iei niciodata Dragostea!
Dar sa nu-mi iei niciodata Dragostea...

Fiindca atunci am sa mor...de dorul tau!
Fiindca atunci am sa mor...de dorul tau...
Fiindca atunci am sa mor de dorul tau
Si zilele vor fi din nou asa cum au mai fost....

Poti sa-mi iei tot ce-am mai scump pe lume
Poti sa-mi iei zilele, noptile, sau anii de vrei,
Poti sa ma lasi singur intr-un loc anume
De unde sa nu pot vreodata sa ma intorc la-ai mei,
Dar sa nu-mi iei niciodata Dragostea!
Dar sa nu-mi iei niciodata Dragostea...

Fiindca atunci am sa mor...de dorul tau!
Fiindca atunci am sa mor...de dorul tau...
Fiindca atunci am sa mor de dorul tau
Si zilele vor fi din nou asa cum au maï fost...


Azi am ascultat din nou "Sa nu-mi iei niciodata dragostea" a trupei Holograf, pe care am redescoperit-o luna trecuta, cand am ascultat majoritatea melodiilor lor si fiecare din ele m-au facut sa plang. :) Iar astazi am descoperit un sens ascuns al melodiei... V-o dedic si ascultati-o cu atentie, e o melodie superba. De Sfantul Paste va doresc lumina in suflet. Atat. E cel mai de pret lucru pe care un om il poate avea. Va pup si va imbratisez!

Holograf - Sa nu-mi iei niciodata dragostea.

Asculta mai multe audio diverse

02 aprilie, 2011

In doi sau doar atat.

`"Intra!", ii spuse Jessie.
Deschise usa usor, de parca cineva l-ar fi urmarit si i-ar fi frica sa nu il vada. Piciorul drept porni alene in fata, fara curaj, dar piciorul stang statea in loc. Ramase asa, pierdut cu privirea undeva deasupra capului ei, privind ceva invizibil. Apoi, ochii i s-au deschis, pleopele invizibile de sub pleoape ridicandu-se brusc, pupilele dilatandu-se, de parca s-ar fi trezit dintr-un somn adanc. Privi ferestrele luminoase, apoi fotoliul de sub ele, biroul de langa peretele celalalt, florile ofilite din vaza, covorul persan rosu, oglinda care se afla in fata ei, apoi pe ea. Jessie ramasese tacuta in rastimpul asta, privindu-si parul in oglinda si aranjadu-l.
"Mama, tu es...?", neauzind pe nimeni intrand, intoarse capul.
"A... Tu esti... Intra, nu sta acolo.". Apoi se intoarse din nou cu fata la oglinda.
Intr-un final, Robert intra in camera si se aseza pe fotoliu.
"Buna!", ii spuse Jessie.
"Buna, Jessie! Imi cer scuze, sunt obosit si... nu prea stiu ce caut aici..."
"Atunci, pleaca daca nu stii."
"Nu vreau sa plec. Vreau sa vorbesc cu tine. Asta in cazul in care nu te deranjez."
"Nu ma deranjezi... Doar ca am crezut ca... In fine. Spune-mi, ce vrei sa vorbesti cu mine?"
"Ce ai crezut?"
"Nimic, nu ma baga in seama. Nu are importanta."
Tacere. Robert ii privi parul ondulat, negru si lung. `Doamne, cat o iubesc!`, isi spuse. Jessie se intoarse cu spatele la oglinda, de data asta venind langa el, asezandu-se in genunchi langa fotoliu.
"Vino aici.", ii spuse el, intinzand o mana catre ea. "Imi pare rau..."
"Pentru ce iti pare rau?", intreba ea, luandu-l de mana si asezandu-se in bratele lui. "Ne iubim si restul nu mai conteaza. Nu trebuie sa ne para rau de nimic."
"Da, dar... Ti-am facut rau."
"Robert, uite ce e", spuse ea hotarat, luandu-i fata intre palmele ei si fortandu-l sa se uite in ochii ei negri. "Nu ma parasi. Promite-mi asta! Am mai discutat despre toate lucrurile si posibilitatile de genul si stii ca nu sunt de acord cu nici una dintre ele. Vreau sa fi aici, langa mine, cu mine, pana in ziua in care nu ma vei mai iubi. Sau pana in ziua in care nu te voi mai iubi. Sau pana in ziua in care nu ne vom mai iubi. Cand vei simti ca trebuie sa pleci pentru ca nu ma mai iubesti, atunci imi spui si te voi lasa sa pleci. Oriunde iti vei dori tu. Nu te voi impiedica. Dar acum, ramai. Promite-mi!"
Din nou, tacere de mormant. Nu se auzeau decat respiratia usoara, dar agitata a lui Jessie, si respiratia lenta, grea a lui Robert. Si poate bataile inimilor lor. Apoi Jessie striga:
"Robert!"
"Nu te iubesc.", ii spuse el incet, nesigur, plecandu-si capul.
"Mincinosule!", striga Jessie exaltata de fericire, intinzandu-si mainile in jurul gatului lui si sarutandu-l. Stia adevarul.`






                                                               Poveste veche. Gasita printre hartiile mele.
                                                                        Vor urma si alte parti. :)

29 martie, 2011

Adevarul.

Pierduta undeva in mine.
Superficial, incerc sa o privesc,
dar nu prea vreau.
Hei, si tu, Lumina?
Ce mai faci?
nu vrei nici tu sa stai?
Ei bine... ce imi pasa.
Oricum, toate plec,
numai ea ramane pierduta
in mine. Cred ca o sa plece
cand o sa mor,
fiindca nu prea poate sa iasa,
chiar deloc de fapt,
pana cand sufletul meu
va iesi intr-un final,
tragic, sau poate nu,
din cusca trupului meu.
Pana atunci...
Poate o voi privi
Si voi intelege.

22 martie, 2011

She is.

Ea este Dana. Pur si simplu Dana. Numele real, persoana reala. Nu ii pot inlocui numele, pentru ca este mult prea autentica. Vulcanica. Nervoasa. Agitata si dornica. Reala. In adevaratul sens al cuvantului. Nebuna, amuzanta, dramatica, superficiala la suprafata, dar profunda in adancul ei, vesela, dar extrema, trecand foarte repede de la o stare la alta, originala si creativa, comunicativa, agila, manipulatoare, dar sincera. Este sensibila, sociabila, mobila, dar indecisa. Este plina de bunatate si miloasa, dar se enerveaza foarte repede, devenind intr-o secunda razbunatoare si rautacioasa. Usor influentabila, inteligenta, sireata, insa sarmanta si dezarmanta, fricoasa, dar aventuroasa, duala, schimbatoare, usor adaptabila. Este deschisa la nou si accepta orice, dar are anumite idei fixe, pe care nu i le poate scoate nimeni din cap, fiind foarte incapatanata si ambitioasa. E o adolescenta vesnic copilaroasa, placandu-i sa rada mult si sa se distreze. Nu e foarte responsabila, insa e foarte saritoare si generoasa, si ajuta pe oricine are nevoie de ajutorul ei. Personalitatea-i puternica iese in evidenta oricand, in orice situatie, dorindu-si si avand in mare parte ultimul cuvant. Este foarte rationala, insa in egala masura instinctiva si intuitiva; grabita si nerabdatoare, nu se concentreaza, fiind foarte aeriana si imprastiata. Deseori se grabeste in actiunile ei, facandu-le inainte sa gandeasca, prin asta creandu-si o impresie, o imagine gresita in fata lumii. Insa are "acel ceva" cu ajutorul caruia reuseste sa scape de orice problema in care intra.


         O vad undeva in centrul orasului, inconjurata de cei mai buni prieteni ai ei, razand tare si placut, indemnandu-te sa razi cu ea. Imbracata in bulgi de un albastru inchis, simplu, care ii contureaza atractiv fundul usor bombat. Bluza pe care o poarta de obicei este simpla, dar intr-o culoare tare, sau cu un mesaj inscriptionat pe ea. Esarfa la gat, colorata, care isi imprastie parfumul imprimat pe care ea il foloseste. Deasupra, o geaca alba de piele, iar in picioare o pereche de tenesi roz. Parul lung, lasat pe spate, cu fir tare, gros si fin atrage privirile cel mai mult. Ochii mari, caprui, intensi, foarte expresivi, in forma lor de neintrecut si bine definita ascund una dintre cele mai emotive persoane. Pielea creola, fina, apetisanta, o scoate in evidenta. Buzele pline, de o culoare inchisa, un pic spre roz dezvelesc un zambet ucigator si o dantura frumoasa. Picioarele lungi, subtiri, de gazela as putea spune, se intuiesc prin forma blugilor. Inalta, slabuta, dar cu forme placute. Sanii micuti, dar frumosi, inca in crestere, talie micuta, solduri rotunde. Atrage atentia si adora sa fie in centrul atentiei. Se simte singura, de aceea are nevoie de extrem de multa comunicare si intelegere. Magnetul ei atrage pe oricine in jurul sau, dar pe cine nu place il dezarmeaza, impunandu-i respect. Seamana cu Nicole. Asa e Dana.