Esenţă.

Fotografia mea
Mizil, Prahova, Romania
Eu sunt Elena, reprezentanta focului si a luminii si fiica zeilor, cea mai frumoasa dintre muritoare. Dar, mai presus de orice, sunt Cecilia, patroana muzicii, cea orbita de credinta si de dorinta de a atinge cel mai superior nivel al lumii zeilor.

17 martie, 2013

Cateodata, de fapt, de cele mai multe ori, ma simt ca si cum nu sunt buna de nimic. Nu sunt mai buna la asta decat la aia, la toate sunt la acelasi nivel. Am multe talente, (sau calitati)-asa mi-au spus multe persoane-dar nu le pot fructifica, pentru ca nu stiu cum. Si pentru ca nu am curaj, si nici incredere. Nu inteleg care imi este menirea, care imi este scopul, sau, mai bine zis, nu am nici unul momentan. Nu inteleg ce vrea Dumnezeu sa fac cu mine. Nu inteleg ce drum mi-a pregatit. Cred in El si stiu ca este acolo. Stiu ca Ma iubeste si stiu ca Il iubesc, stiu ca vine vremea in care trebuie sa imi demonstrez devotamentul, iubirea si loialitatea fata de El, dar nu stiu nici asta cum sa o fac. Sunt indeajuns de puternica? Voi fi indeajuns de puternica sa Il aleg? Lumea din jurul meu trage de mine, sa fac. Sa le indeplinesc asteptarile. Dar asteptarile mele? Eu nu cer multe. Nici nu stiu, cer prea mult? Nu inteleg daca cer sau nu. Sunt atat de confuza. Mi se spune ca sunt rasfatata, iresponsabila, ca nu sunt buna pentru ei, ca ei sunt mai buni decat mine, ca nu merit, ca au pierdut timp de pomana cu mine, ca imi bat joc. Nu inteleg. Unde gresesc? Dar daca am eu dreptate, si nu ei? As vrea sa aud si eu odata ca...dar nu mai zic, mi-am promis ca nu voi mai avea nici un fel de asteptare de la nimeni. Ar trebui sa am asteptari numai de la mine, ar trebui sa imi stabilesc un scop, dar nu am motivatie. Nu exista nimic care sa ma miste atat de mult incat sa lupt pentru ceva. Sunt anumite momente in care doresc atat de mult sa spun lumii ce cred si ce stiu. Dar cand vad ca nimeni nu asculta asa cum trebuie, atunci sunt rezumata doar la un individ credul, dat la o parte. Unii nu asculta deloc. Unii doar se prefac. Iar altii imi spun ca sunt prea naiva si sunt luata in ras. Altora le este frica, nu le pasa, indiferenta e mare!, sau, pur si simplu mi se spune: "Si ce putere ai tu?". Si atunci eu ce sa mai zic? Nu imi ramane decat sa tac si sa ascult doar eu. Am ajuns sa cred ca increderea individuala e mai puternica decat cea in comun. Pentru ca fiecare crede in ceea ce isi doreste, niciodata in ce crede altul.

Astazi m-am pierdut din nou, eu pe mine. Nici nu stiu daca ma mai pot accepta asa cum sunt. Da, am invatat de multe ori ca acceptarea corecta a ceea ce esti si a ceea ce sunt altii duce la pace. Dar eu nici nu stiu cum sunt, cum sa ma accept daca nu ma cunosc? Exista momente ferme in care cred ca sunt asa cum imi spun cei de langa mine. Problema e ca, de cele mai multe ori, cei de langa mine spun lucruri negative. Si incerc sa nu fiu asa. De fapt, nici nu stiu daca sunt asa sau nu. Cred ca cel mai bine ar fi sa inchei, nu sunt deloc coerenta. Sper doar sa ma regasesc si sa ajung la acceptare.


25 februarie, 2013

Am plecat de aici. Ma gandeam de mult sa fac asta si intr-un final am facut pasul. Nu sterg nimic din ce am scris, iar pagina asta o voi lasa asa si o voi folosi pentru a va citi. Si, cine stie, poate intr-o zi voi reveni la origini. :D Daca doriti sa ma cititi in continuare ma gasiti pe Fictiv, real, dimensional. Sper sa va gasesc pe acolo. Va pup.

13 februarie, 2013

De ce continuu sa cersesc atentie? Si increderea altora? De ce continuu sa cersesc aprobari si acorduri? De ce continuu sa cer voie sa fac ceva? De ce continuu sa astept scuze sau o parere de rau , si, mai mult decat atat, de ce continuu sa cersesc acceptarea celor din jurul meu? O opinie sau recunoasterea unor merite care mi se cuvin? De ce continuu sa cersesc incurajari, reactii sau vorbe bune? De ce sunt criticata tot timpul? De ce nu imi iese niciodata, oricat de bune imi sunt intentiile, ceea ce imi doresc sa fac? De ce continuu sa astept ca ceilalti sa imi spuna ca e bine asa sau invers? Sunt nimic altceva decat un suflet slab. Acum cativa ani, eram altfel. Eram libera si nu imi pasa de nimeni. Aveam stropul de nebunie care ma facea sa fiu puternica, capabila de orice, sa mut si munti din loc. Puteam sa lupt pentru tot ce imi doream. Puteam sa lupt, pur si simplu. Puteam sa sfidez si nu imi cerea nimeni socoteala. Eram sus, undeva unde nu ma atingea nimic. Apoi am inceput sa cad si am ajuns asa.

30 decembrie, 2012

...Dar am iertat.

Nu am regretat niciodata deciziile pe care le-am luat. Pentru mine, acele decizii au fost intotdeauna cele mai bune. Nu stiu daca pe timp lung sau scurt, nu stiu daca bune in adevaratul sens al cuvantului sau doar pentru orgoliul meu. Nu am regretat niciodata ce am spus sau ce am gandit, si nu cred ca ar trebui sa regret vreodata nimic. Nu sunt genul de om care sa forteze lucrurile, intamplarile, sa le impinga la limita, sa le transforme. Sunt genul de om care va crede intotdeauna ca mersul vietii are propriul sau ritm, ca toate se intampla cu un anume motiv si ca fiecare are timpul sau de implinire. Tocmai de aceea sunt genul de om care crede ca deciziile nu ii apartin in totalitate. Undeva, acolo sus, toate sunt scrise si intamplate deja, tu trebuie doar sa alegi una din acelea, asa cum ne-a spus odata fosta mea doamna profesoara de Limba Romana, pe care am admirat-o intotdeauna. Insa...regret oportunitati. Oameni pierduti, emotii netraite inca. Regret boli, piedici, lipsa de curaj, ca am sau au fugit, sau, cateodata, regret ca nu am deschis ochii cat trebuie. Regret tot ceea ce nu am facut si as fi vrut sa fac. Regret oamenii care mi-au stat in cale si ca i-am lasat sa imi stea in cale. Datorita acestora, acum imi regret zona de comfort si lipsa de incredere in mine.
Cateodata regret ca L-am uitat pe Dumnezeu si ca inca il mai uit. Regret, de cele mai multe ori, faptul ca parintii mei nu au avut incredere in mine si ca inca nu au. Regret muzica. Regret realizarea faptului ca, desi credeam ca da, nu am avut nevoie de nimeni sa ma sustina. Regret ca nu am cerut mai mult sau nu am cerut deloc. Si mai regret faptul ca nu am dat sau nu am putut sa dau cat mi s-a cerut. Unele persoane imi spun ca sunt egoista, altele imi spun exact contrariul. Nu zic ca nu sunt, si eu, ca multi, imi doresc multe, numai pentru mine. Bineinteles ca imi doresc sa am parte de tot ce este mai bun. Dar nu cred ca sunt atat de egoista . Exista altii care sunt mult mai egoisti decat mine. Cateodata sunt egoista exact cu persoanele egoiste. Bineinteles, aici se formeaza un ciclu, un cerc continuu, eu sunt egoista cu cei egoisti, iar cei egoisti cu mine. Bineinteles, aberez cateodata.
Nu sunt furioasa pe treburile astea. Si nici usor de influentat. Momentan ma aflu intr-o stare "Zen", cum zice buna mea prietena. Nu prea ma poti atinge cu nimic, sunt multe sunete care imi trec pe langa urechi. Ma infuriez cateodata, numai daca ma scotocesti prea mult, imi scoti durerile la suprafata si ma pui sa le infrunt in fata ta. Nu e nevoie sa faci asta, deja ma scotocesc eu singura, nu trebuie sa le vezi tu. In rest, eu sunt doar o stare plutitoare, meditativa.
Cateodata ma gandesc sa scriu o carte. Ori sa imi adun toate poeziile, poemele, textele si sa le trimit unei agentii. Mama m-a intrebat de ce nu ma apuc sa scriu una, fiindca am talent la scris. Bineinteles ca mama mea nu are habar despre ce vorbeste. Cateodata ma gandesc ca sunt prea buna si ca las prea mult de la mine. Ca jur prea des sa nu mai fac ceva anume si mereu imi incalc juramintele. Dar nu regret ca am facut asta. Nu regret ca am mai dat sanse si nici ca am iertat. Regret doar ca atunci cand am gresit si am mai cerut o sansa mi s-a dat doar o iluzie. De fapt era o pedeapsa sub acoperire. Nu, de fapt, nu era o pedeapsa, era pur si simplu furt. Furtul unei oportunitati. Asta regret cel mai mult.

25 decembrie, 2012

Pentru Azi, iubire.

Astazi este Craciun. Uitam mereu ce inseamna, ducandu-ma cu gandul la cadouri, la masa festiva, la petreceri, la Mos Craciun. Iar anul acesta mi-am adus aminte: "Nu!". Craciun nu inseamna cadouri, Mosul cu renii si sania lui, nu inseamna petreceri, nu inseamna nici macar sa fim aproape de cei dragi. Craciun inseamna ziua de nastere a Domnului. Sunt atatea mii de ani de cand traieste, atat acolo sus, cat si in inimile noastre. Ei bine, hai sa il sarbatorim, sa ii fim recunoscatori, sa il iubim, sa-i multumim, sa il cinstim. Pentru ca El ne sarbatoreste, ne iubeste si ne cinsteste oricand, in orice clipa. Hai sa ne strangem unul cu altul, sa ne tinem de mani si sa ii uram un "La multi ani!" sincer si cald, macar atat, in ziua aceasta mare. Va doresc tuturor pace, lumina, intelepciune si caldura sufleteasca!




                                                                                   Semnat: Cecilia

22 decembrie, 2012

Cei patru calareti ai Apocalipsei.

"Si am vazut cand Mielul a deschis pe cea dintai din cele sapte peceti, si am auzit pe una din cele patru fiinte zicand cu glas ca de tunet: Vino si vezi.
Si m-am uitat si iata un cal alb si cel care sedea pe el avea un arc; si i s-a dat lui cununa si a pornit ca un biruitor ca sa biruiasca.
Si cand a deschis pecetea a doua, am auzit, zicand, pe a doua fiinta: Vino si vezi.
Si a iesit alt cal, rosu ca focul; si celui ce sedea pe el i s-a dat sa ia pacea de pe pamant, ca oamenii sa se junghie intre ei; si o sabie mare i s-a dat.
Si cand a deschis pecetea a treia, am auzit pe a treia fiinta, zicand: Vino si vezi. Si m-am uitat si iata un cal negru si cel care sedea pe el avea un cantar in mana lui.
Si am auzit, in mijlocul celor patru fiinte, ca un glas care zicea: Masura de grau un dinar, si trei masuri de orz un dinar. Dar de untdelemn si de vin sa nu te atingi.
Si cand a deschis pecetea a patra, am auzit glasul fiintei a patra, zicand: Vino si vezi.
 Si m-am uitat si iata un cal galben-vanat si numele celui ce sedea pe el era: Moartea; si iadul se tinea dupa el; si li s-a dat lor putere peste a patra parte a pamantului, ca sa ucida cu sabie si cu foamete, si cu moarte si cu fiarele de pe pamant.
 Si cand a deschis pecetea a cincea, am vazut, sub jertfelnic, sufletele celor injunghiati pentru cuvantul lui Dumnezeu si pentru marturia pe care au dat-o.
Si strigau cu glas mare si ziceau: Pana cand, Stapane sfinte si adevarate, nu vei judeca si nu vei razbuna sangele nostru, de cei ce locuiesc pe pamant?
Si fiecaruia dintre ei i s-a dat cate un vesmant alb si li s-a spus ca sa stea in tihna, inca putina vreme, pana cand vor implini numarul si cei impreuna-slujitori cu ei si fratii lor, cei ce aveau sa fie omorati ca si ei.
Si m-am uitat cand a deschis pecetea a sasea si s-a facut cutremur mare, soarele s-a facut negru ca un sac de par si luna intreaga s-a facut ca sangele,
Si stelele cerului au cazut pe pamant, precum smochinul isi leapada smochinele sale verzi, cand este zguduit de vijelie.
Iar cerul s-a dat in laturi, ca o carte de piele pe care o faci sul si toti muntii si toate insulele s-au miscat din locurile lor.
Si imparatii pamantului si domnii si capeteniile lor si bogatii si cei puternici si toti robii si toti slobozii s-au ascuns in pesteri si in stancile muntilor,
Strigand muntilor si stancilor: Cadeti peste noi si ne ascundeti pe noi de Celui ce sade pe tron si de mania Mielului;
Ca a venit ziua cea mare a maniei lor, si cine are putere ca sa stea pe loc?" 
 
   Am gasit acest pasaj din Biblie pe un site si mi-am adus aminte de ce lumea, asa cum o stim noi, nu a luat sfarsit pe data de 21 decembrie 2012.  Ei bine, oameni buni, cei care ati crezut orbeste, si v-ati pregatit pentru asa-zis-ul "sfarsit al lumii", mai cititi si voi Biblia. Sau macar interesati-va despre diferitele subiecte pe care Biblia le trateaza. Nu zic ca eu citesc Biblia, singurele capitole pe care le-am petrecut au fost, Geneza, din Vechiul Testament, Apocalipsa, din Noul Testament, cateva pasaje din Psalmi (Vechiul Testament) si cate putin din Sfintele Evanghelii (Noul Testament), mai exact partile nasterii si ale rastignirii Lui Iisus Hristos. Stiu, putin, rusine mie. Dar atunci cand ma intereseaza ceva, ma documentez si intreb despre acel "ceva" pentru ca nu imi place sa fiu ignoranta.
Pasajul de mai sus este doar o mica parte din capitolul care trateaza Apocalisa, care descrie, in detalii mitice si figuri de stil grele de inteles cum va avea loc sfarsitul lumii. Nu am inteles-o, decat foarte putin, dar acel putin m-a facut sa vad, clar, ca acest sfarsit nu va avea loc cand il/ne asteptam sa se intample, nici cand va fi prezis de diferitii prezicatori, sau de aceia care se cred Mesia. Nu se va intampla cu voia nimanui, (desi noi vom fi cauza), decat cu voia Celui de Sus, atunci cand El va crede de cuviinta. Nimeni nu va sti, decat El. Asta a fost tot ce am dorit sa spun. Inca nu imi vine sa cred ca unii oameni sunt atat de naivi incat sa creada ce au spus mayasii, si ce se va mai spune. Hai sa ne trezim la realitate, pentru ca datoria noastra este sa veghem, nu sa "dormim si sa visam" ce ne dicteaza altii.

19 decembrie, 2012

Dragul meu Jurnal, astazi este ziua meaaa! La 8 dimineata am implinit si eu varsta de 21 de ani... Ce repede trece timpul...!