Stii cum e cand faci asa? E ca si cum mi-ai infinge un cutit in stomac si mi-ai rade in fata. Urasc sentimentul asta. Si ma simt din nou dezamagita. Ca si cum cad din nou in intuneric si astept sa ating solul ca sa ma ridic si sa o iau de la capat. Si nici nu ating bine solul, ca incep sa cad. Again.
    Mi-e frica. Acum mi-e frica. Inainte spuneam ca trece, ca o sa fie bine la un moment dat. Bun, o sa fie bine, asta o stiu, frate, dar de ce cacat acum mi-e frica? Poate pentru ca ma simt singura si am nevoie de cineva care sa imi fie prieten. In adevaratul sens al cuvantului. Stau si ma uit in fiecare zi la oamenii din jurul meu si realizez ca in ziu de azi nu te poti increde in nimeni. Uneori nici macar in copii sau parintii tai. Oamenii vor pur si simplu sa scoata profit din orice relatie. Si nu ma refer la faptul ca vor bani. Si asta, dar si la faptul ca au diferite interese meschine. Gen: vreau sa fiu prieten cu tipul/tipa respectiv/a pentru ca are masina d`aia sau pentru ca parintii lui au bani, sau pentru ca are nu stiu ce relatii, sau pentru ca vreau sa fiu cunoscut, pentru ca tipul/tipa e popular si are cunostinte influente, pentru ca pot sa profit de el/ea, pentru ca sunt invidios si e mai bn ca dusmanii sa ii tii aproape si n. motive. Bun, si o prietenie reala se bazeaza pe anumite interese, dar, frate, mai faceti si voi o comparatie intre intre interesele benefice si interesele malefice. Pentru ca o prietenie reala se bazeaza pe interese gen: sa primesti intelegere, sa fii acceptat asa cum esti, sa fii apreciat pentru felul de a fi sau pentru ce ai, sa fii ascultat, sa fii iubit, respectat. Chestii pe care le faci la randul tau, pentru ca asta presupune sa o prietenie reala, reciprocitate si toate cele de mai sus.
Si realizand toate chestiile astea si multe altele pe langa, vad ca fiecare dintre noi e nefericit. Ne simtitm mizerabili. Asa ma simt eu in fiecare zi. Mizerabila, nefericita, dezamagita, trista, si chiar am nevoie de cineva in care sa pot avea incredere. Nu imi convine faptul ca in fiecare minut realizez lucruri de car nu aveam habar inainte. Si problema e ca lucrurile astea sunt naspa. Si inseamna maturizare, proces naspa, prin care trec de ani de zile incoace, dar care se accentueaza pe zi ce trece. Nu imi place. Deloc.

    Ma intreb: unde gresesc? Cand imi pasa? Sau cand ma doare? Sau cand imi fac griji pentru persoane care nici macar nu isi dau silinta sa ma intrebe cum te mai simti? Si despre care mi-am jurat ca nu o sa imi mai pese si ca nu ma mai amestec? Gresesc oare prin faptul ca atunci cand gresesti si ma ranesti las de la mine si nu spun si imi zic ca trece si ca o sa te schimbi, macar un pic? De fapt, stii de ce nu spun? Pentru simplul fapt ca daca imi exprim nemultumirile, sau mai bine zis, dezamagirile, imi spui ca tot eu sunt de vina. Bun. Tot eu sunt de vina? Cu ce? Bai fratilor, daca cer si eu un pic de respect, tot eu sunt de vina? Sau daca nu e asta, atunci spune unde gresesc. Probabil ca sunt stricata sau ceva de genul asta, ori nu imi functioneaza mie creierul bine si vad, inteleg lucrurile gresit. Una din doua trebuie sa fie. Daca nu, atunci nu stiu.
     Am stiut dintotdeauna, stii asta? Faptul ca daca imi pun increderea pe tava in fata ta si tu ai sa o crapi la un moment dat. Te cunosc de atatia ani. Dar de fapt, atatia ani la mijloc, si... degeaba. Nu ma mai complic. Nopate buna.