In iadul ei.

Sophia Loren.

       Ah, din seara asta va fi doar o copila care se joaca. Ia jocul ei va fi seductia. Isi va pune ca vestmant rochia aia pe care o adora, dar pe care nu a purtat-o decat o singura data. O adora pentru ca e cu spatele gol, si o face sa se simta irezistibila. Da, a ajuns sa fie infometata de atentie, ii place sa atraga, ii place sa seduca si sa ii lase pe toti cu ochii in soare. Si asta are de gand sa faca de acum inainte. Iar rochia ii va fi complicele, prietenul, confidentul, amantul. Pentru ca doar rochia ii va putea atinge pielea satinata, sanii mari, goi, expusi in splendoarea lor sub faldurile rochii, picioarele lungi, la fel de fine ca matasea...doar rochia ii va putea mangaia fiecare dintre liniile dulci ale trupului. Astfel, cu zambetul parsiv din oglinda, din femeia cu capul pe umeri devine copila care se joaca. Ochii mari nu mai exprima blandete, calm si generozitate, nu mai exprima pace interioara, fidelitate, si gingasie, nu mai exprima naivitate matura, forta interioara, bunatate. Ei exprima rautate, prea multa dorinta de cunoastere, lascivitate, exprima furtuna interioara, egoism si lacomie, exprima salbaticie, prea multa incredere si siguranta de sine, prea multa durere, ura si inocenta falsa. Unghiile lungi si rosii sunt avide dupa piele pe care sa o taie usor, iar buzele...buzele ii sunt avide dupa carne, dupa trupuri din care sa muste cu lacomie. Copila asta care se joaca vrea doar sa se joace cu pacatele... Pentru ca cineva i-a patat sufletul, iar acum vrea ea sa pateze sufletele 
altora.

iar iesirea la mare are cea mai mare influenta asupra sipiritului.

         "Gandindu-ma ce o sa se intample cu mine, cum eram departe de casa si cu mainile goale, m-a cuprins o neliniste, dar nu pentru neprevazutul care avea sa urmeze, ci pentru felul nepasator cum imi priveam soarta neclara. Intr-adevar, putin imi pasa ce-o sa fie, nu-mi mai era frig, parea ca toate din lume imi apartineau, doar ca nu aveam nevoie de ele."




                                                                                                                                                                             Radu Tudoran                                                                                                            "Iesirea la mare."

It`s alright...

Yes, I was burned,
but I call it a lesson learned...
Mistake overturned
so I call it a lesson learned...
My soul has returned
So I call it a lesson learned.
Another lesson learned...

        Blond. Dulce, culoarea mierii, reflexe aurii. Scurt, pana la umeri, tuns bob. Cercei lungi, din argint si ochelari de soare cu rama alba. Pe sub ei sta ascunsa o pereche de ochi verzi, uneori albastrii, accentuati cu fard roz si gene date cu mascara negru. Buze potrivite, putin pline, buza de jos insa mai mare decat cea de sus. Pielea fina, alba, cu reflexe aurii imbraca un trup subtire, cu oase proeminente. Sanii mari, frumosi, in forma de mar, o fac sa stea putin aplecata. Talie foarte subtire, solduri aproape inexistente, picioare lungi, ferme, genunchi proeminenti, care se misca intr-un ritm agale, cu pasi mari. Maini fine, cu degete subtiri, de pianista, unghii lungi, extrem de delicate, vopsite intotdeauna in manechiura frantuzeasca.
         Pielea-i se rasfata intr-o rochie alba, mulata pe corp, fara bretele, lunga pana la jumatatea coapsei. Pe talie, chiar sub bust, o curea groasa, roz, cu catarama in forma unui fluture, iar in picioare o pereche de balerini roz, simpli. Pe umarul drept sta elegant o geanta mare, alba, plina cu tot felul de lucruri, de la portofel, machiajuri, telefon, la o agenda si pixuri de toate culorile.
          Aceasta fata se numeste Ina, dar nu ii place numele ei, asa ca ea isi spune Cherry. Este cocheta, imaginea ei contand foarte mult pentru ea. Astfel, isi doreste sa fie mereu admirata, insa, nivelul la care doreste sa ajunga este unul foarte inalt.

       Par lung, perfect drept, jumatate rosu aprins, jumatate negru intens. Ochi de culoare verde, amestecata cu nuante pamantii, expresivi, nelinistiti, misteriosi. Buze nici foarte mari, nici foarte mici, nici subtiri, nici pline. Zambesc des, putin malefic, putin bland, putin sincer, putin copilaros, dar mereu ascunzand ganduri in esenta tare. Gat lung, dar nu excesiv, umeri lati si mani lungi, fine, dar dure, de om muncit. Unghii mereu vopsite in culori inchise, mate. Sani usor lasati, dar mari, cu forma placuta. Talie subtire , spate drept, solduri placute, nu late, dar nici inexistente. Fund usor bombat, un pic obraznic, in linie cu umerii, coloana frumos curbata, in forma ei naturala. Picioare ferme, lungi cu piele alba, fina.
         Intinsa in pat, Mena, caci acesta este numele ei, este imbracata in pantaloni scurti, albastri, stransi pe picior si un maiou de bumbac, tot abastru, un pic decoltat. La gat poarta un medalion de argint, pe care foarte rar il da jos.
          Stand asa, intinsa, cu picioarele indoite si mainile odihnindu-se p abdomen, Mena asteapta. De foarte mult timp. Ce asteapta, doar ea stie.

       Privire in larg. Ochi pierduti in zare, culoare aprinsa, ca flacarile, pupile mari, concentrate asupra unor imagini numai de ea vazute. Rochita rosie, de matase, usor transparenta, pluteste deasupra pielii pana la genunchi. Se lasa usor pe sanii goi, conturandu-i delicat, apoi coboara, de la talia micuta, stransa de cordon, spre picioare, in valuri fine. Parul lung, ondulat, in culoarea castanelor, zboara in bataia vantului, tinandu-si firele legate unul de celalat, pentru a nu se pierde. Picioarele lungi, cu piele fina, tesuta din raze de soare, stand pe marginea acoperisului unui bloc, imbracate in sandale cu talpa joasa, in culoare crem, si incrucisate, se leagana inainte si inapoi, usor si inconstient. Mainile subtiri si reci, cu degete lungi si unghii vopsite in rosu aprins, aparent stau cuminti in poala rochii, insa mana dreapta mangaie, tot inconstient, materialul crem al gentutei. Buzele pline uneori se musca intre ele, alteori stau nemiscate pentru mult timp, iar genele coboara in jos doar cand isi aduc aminte.
         Ea este Lia, pe acoperisul unui bloc, privind si tanjind dupa absolut.






[Nume fictive.
Pesonaje -poate- reale.]

Ti-am spus vreodata...?

Durerile mele, pacat...
Se ascundeau sub stanci de piatra grele.
Sub stanci de marmura...
pierdute in golul marii.
Am spus ca te iubeam?
Gresit... Caci marea,
nemiloasa, mereu m-a pedepsit.
Si vantul... soptea dulce
cantece iluzorii.
Le ducea departe,
sa nu le auda lumea.
Si erau ale mele, compuse
din culori albe, din culori negre.
Le-a furat.
Si ma certam cu Timpul
sa nu-mi mai fure linistea,
sa ma lase sa dorm.
Nu aveam nevoie de eroi in cerul meu
nici de dragoste, nici de glorie,
nici de infrangere...
Iar Timpul le-a adus pe toate
Si mi-a furat linistea.
Si am simtit apa cea mai rece
In miile de fiori adanci,
in miile de suflete din mine,
in miile de stanci de piatra grele,
in miile mele dureri.
Pacat.
Pacat, caci marea m-a pedepsit,
nu ma lasa sa spun cat te iubeam.


Durerile mele, pacat...
Pacat ca nu ti-am spus vreodata.