Esenţă.

Fotografia mea
Mizil, Prahova, Romania
Eu sunt Elena, reprezentanta focului si a luminii si fiica zeilor, cea mai frumoasa dintre muritoare. Dar, mai presus de orice, sunt Cecilia, patroana muzicii, cea orbita de credinta si de dorinta de a atinge cel mai superior nivel al lumii zeilor.

25 februarie, 2009

Da. Il iubesc. Imi e clar asta. Nu stiu cum, nu stiu de ce, nu stiu pentru ce, dar il iubesc. Inca imi e greu sa-mi recunosc mie asta, nu mai credeam intr-o noua iubire de mult, si nu ma asteptam. Si a aparut el. Asa, dintr-o data. Si fara sa imi dau seama am realizat ca am inceput sa il iubesc. Sincer, asta o stiam de la inceput. Eram sigura ca el o sa ma faca sa il iubesc. Nu credeam ca se va intampla asa de repede...nu acum. Si uite ca s-a intamplat. Si imi e bine. Si imi e cald. [nu va ganditi la prostii :P] Si e singurul inaintea caruia toate gandurile imi dispar si care ma face sa zambesc. Si ma face sa ma simt copil, dar si femeie in acelasi timp. Si ma face sa fiu mai naiva decat sunt, mai increzatoare. Ma face sa ma simt in siguranta, sa simt ca aici e locul meu. Ma face sa ma simt in mii de feluri, unele pe care nu le-am mai simtit de mult, si altele pe care abia acum le cunosc. As mai putea scrie, dar nu o fac. :) Prefer sa tin pentru mine. Pentru ca fiecare din noi iubeste in felul lui.
Beyonce-Halo Asculta mai multe audio Muzica » ah, si ii iubesc buzele :)

22 februarie, 2009

...si daca ar fi sa plec eu, mai intai m-ar durea pe mine, apoi pe tine. Si daca ar fi sa pleci tu, mai intai m-ar durea pe mine, apoi pe tine...
Spuneti-mi voi... Ce ati face daca ati sti ca veti trai o iubire imposibila? Si cand spun asta, ma refer la o dragoste interzisa de legi...de noi si poate chiar de Acela de Sus...

10 februarie, 2009

Apoi vei putea sa plangi.

Ai soarele in fata. E putin cam departe (de fapt asa crezi tu), dar el se afla chiar in fata ta. Cu putin efort, l-ai putea atinge din nou. Dar nu il mai poti vedea. Te-ai lasat atinsa de umbre si, nici bine nu te-au atins, ca te-au si lasat total in intuneric. Iar tu ai stiut ca asa se va intampla. Si totusi, nu ai facut nimic pentru a impiedica intunericul sa-ti inece soarele. Te-ai amagit cu umbrele, in speranta ca ele vor face ca totul sa fie bine. Si ai cazut, departe de soare. De fapt, nu e asa. Tot aproape de soare te afli. Numai ca te-aiinchis intre ziduri infinite, atat in lungime, cat si inaltime, si ai uitat sa iei soarele cu tine. Ai uitat sa il tii de mana. Te intrebi...oare unde e? Tu esti inauntru, nu? Acolo, intre ziduri. Inseamna ca soarele e afara. Nu te-a uitat. E acolo, in dreapta ta, in stanga ta, in spatele tau, si chiar in fata ta, dispus sa astepte sa ii dai drumul in lumea ta pentru o vesnicie. Dar tu nu ai o vesnicie la dispozitie. Va fi mult prea grea pentru tine. Fiindca intunericul e acolo, chiar in palmele tale, in tine, langa tine. Si ataca. Mult prea dur... Ce faci? De ce stai jos, cu capul plecat spre pamant? De ce plangi? De ce nu lupti? De ce astepti fara speranta? Fa ceva! Soarele nu poate sa intre singur. Trebuie sa ii deschizi o usa. ...Dar zidurile astea nu au usi, imi spui. Ai dreptate, nu au usi. Da, nici macar nu au ferestre. Si pe deasupra, nici macar nu mai poti sa vezi. Si e prea liniste. E prea liniste? Atunci invata sa asculti linistea. Nu vezi? Atunci invata sa vezi. Ridica-te si sterge-ti lacrimile. Apoi intinde-te pe pamant si asculta. Daca nu poti sa il auzi, atunci invata sa il simti. Nu doar pamantul. Invata sa simti tot ce se afla in jurul tau. Cauta-ti putina incredere prin buzunare. Daca nu ai, creeaz-o tu. Apoi inchide ochii. Deschide-ti mintea. Pregateste-ti sufletul pentru intelegere. Simte zidurile. Ridica-te si plimba-ti degetele de-al lungul lor. Simte-le cu toata palma, apoi cu mintea. Gaseste-le punctul slab, apoi intelege-l cu sufletul. Apasa tare peste ziduri, chiar daca te ranesti. Simte-le pana iti da sangele. Pana obosesti. Apoi ia-o de la capat. Pana simti acolo, unde zidurile sunt mai slabe. Pana simti ca de acolo se pot prabusi. Si daca ai simtit, i-ati o secunda. O secunda doar si odihneste-te. Apoi ridica-te si incearca sa spargi zidurile. Loveste tare, cu pumnii, cu picioarele...cu increderea pe care ai gasit-o prin buzunare...sau pe care ai creat-o. Loveste tare, chiar daca zidurile opun rezistenta. Chiar daca riposteaza. Loveste pana faci in ele o fisura. Oricat de mica ar fi ea. Pana cand simti soarele atingandu-te pe fata. Atunci, Soarele va putea sa intre. Iar tu sa te dai la o parte din calea lui, pentru ai face loc. Priveste-l pasind in intuneric, chiar daca ochii te vor durea. Invata sa te obisnuiesti din nou cu lumina lui treptat. Apoi...sa nu te grabesti sa iesi. Lasa soarele sa te atinga. Lasa-l sa te ia de mana. Sa te cuprinda. Simte-l, intelege-l. Si atunci vei stii ca poti sa iesi dintre zidurile tale. Ia-ti inima de pe jos si pune-o in palmele soarelui. Ca sa ti-o vindece. Si iesi dintre ziduri cu soarele de mana. Paseste cu incredere in lumea lui. Apoi vei putea sa plangi. ...[nu uita. sa tii soarele de mana. sa nu ii mai dai drumul niciodata.]...

26 ianuarie, 2009

Ma simt rau. Prost. Coplesita de probleme. Imaginare poate. Sau nu. Ma simt, din nou, obosita. Plictisita. Fara chef. Luati-o cum vreti, eu tot asa ma simt.
Nu vreau sa vad si sa aud pe nimeni. Ma simt singura, dar in acelasi timp ca nu imi lipseste decat el. Ea imi zice sa lupt. Cealalta imi zice sa renunt. Eu imi zic mie insumi ca... nu stiu. "Nu ma intreba pe mine." Atunci, daca nu ma pot intreba pe mine, pe cine sa intreb? Pe cine sa mai intreb? Dintre toti aceia pe care i-am intrebat, nimeni nu stie. Nimeni nu are habar...
M-as duce undeva...departe. Sau numai daca as putea, as da timpul inapoi. Ca sa schimb ceva. Sau sa opresc un moment in loc. Dar nu pot.
Ma intreb...oare care este urmatoarea piesa de mutat? Si cum o mut? Nu stiu sa joc sahul asta. Trebuie sa invat. Si sa am rabdare. Sa mut corect. Si fara indoiala. Dar ce mut? Nu stiu...
"Nu ma intreba pe mine. Nu stiu.". Ok. Am inteles. Sper ca maine o sa stii. Sper.
Nu va chinuiti sa intelegeti. In capul meu e un haos. Gandurile trec asa, fara nicio jena, de la unul la altul. Mda. Hai noapte buna.

24 ianuarie, 2009

Ce ar trebui sa fac? Ce as putea sa fac sa schimb? Ai aparut in viata mea si pentru ce? Sa stiu ca nu pot fi cu tine? Si sa trec iar prin ceea ce am trecut? De parca nu mi-ar fi fost de ajuns...
Doare rau. Incredibil de mult. Cel mai rau doare ca nu pot face nimic. Bucatile rupte din mine se desprind din nou, caci nu le-am lipit bine. Si toate imi striga sa nu le pierd, le simt durerea...dar eu nu mai pot auzi. Caci astazi am surzit...

21 ianuarie, 2009

Am zis ca nu mai vreau sa iubesc in toata viata mea.
Si totusi, nu ma pot abtine. Simt nevoia.
Sa iubesc si sa fiu iubita.
Nu ma intelege gresit.
Daca se va dovedi la un moment dat ca totul e o greseala, si daca din cauza asta voi avea de suferit, atunci imi voi asuma vina. Dar daca nu e nici o greseala? Si daca totul va fi bine? Atunci de ce sa nu risc? Pana la urma nu sunt decat doua variante: sa ma insel si sa fie o greseala... ori ca totul sa fie bine.
...si pana la urma, oricum va fi, imi asum riscul. Vreau sa risc. Din nou. Si daca voi suferi...inseamna ca asa a fost scris. Pentru ca fiecare din noi trebuie sa treaca peste anumite obstacole in viata...ca sa crestem...
...love is just another addiction :-j
and he still makes me wanna love him... :)

25 decembrie, 2008

Mai e un pic si se duce si anul asta. Inca putin. Fiecare dintre noi va intra in 2009 cu scopul de a incepe o noua viata. Desi, am observat, ca de foarte multe ori, multa lumea incepe anul prost. Din pacate. Insa eu sper ca anul asta sa fie mai bun pentru fiecare din noi, plin de lumina, caldura, iubire, bunatate. Si nu in ultimul rand, plin de sanatate. ...Anul asta a fost un an greu pentru mine. Dezamagiri peste dezamagiri, certuri, impacari, suflete zdrobite, inimi frante, placeri superficiale, zambete false, pline de ipocrizie... Si totusi, a fost un an plin... De emotii, momente de fericire sau de tristete. Si nu imi pare rau pentru nimic, oricat de greu a fost. In ultimul timp, mai ales acum, in decembrie, m-am simtit mai bine. Am revazut oameni pe care nu ii mai vazusem de mult, si am legat prietenii la distanta. Si...poate o sa ma indragostesc...din nou. :)