Ma dori.

Ma lasi sa plutesc in gol pentru cateva secunde,
dupa care eu cad, inevitabil si de la sine inteles.
Trupul meu curge si curge si curge...
Ajung la sol. M-ai doborat
pentru ca m-ai impins spre margine,
in prapastie si m-am prabusit, m-am rupt.
Acum te uiti la mine si te urasc
pentru ca nu am murit inca, dar m-ai lasat...
invalida.
Sunt aici. Bucatile rupte din mine zac,
ca un necadavru pe patul de moarte,
zac in jurul meu si le privesc.
Inchid ochii si astept negrul sa vina,
sa ma duca pe Styx; acolo voi fi muta,
dar macar voi fi intreaga.
Aud un fosnet. Da, stiam ca esti tu.
Cobori ca o naluca pe stancile de piatra,
dar esti real. Te apropii de mine
si ma privesti cu mila... de parca regreti.
Prin ceata, ma uit in ochii tai si stiu.
Ma iubesti. Incerc sa iti zambesc,
dar nu imi mai simt buzele.
Te apropii mai mult si imi aduni membrele,
le strangi usor la piept, dar pe mine inca nu.
Pleci cu ele. Urci stancile de piatra,
iar mie imi este frica, ce faci, ce vrei sa faci cu ele?
Ma aud tipand: "Ce faci?",
dar tu nu ma auzi, e doar in capul meu.
Incerc din nou sa strig la tine,
vreau sa te intreb de ce pleci, si sa te rog sa ramai
o clipa doar, pana vine negrul.
Nu iti intorci chipul spre mine, nici macar.
Ma pierd.

A trecut ceva timp.
Ma trezesc. Nu stiu unde sunt, dar stiu
ca negrul nu a venit.
Nu simt nimic, dar aud zgomote, picioare in miscare.
Deschid ochii si e intuneric, dar nu e bezna.
Te uiti la mine si ochii iti lucesc ca ambra.
Imi amintesc ce s-a intamplat
si te urasc si te iubesc, iar tu imi zambesti.
Te ador.
Imi spui sa dorm, iar eu dorm.

Albine. Ma inteapa sute de albine.
Viespi.
Incerc sa imi misc mainile, sa le alung.
Ma doare si plang, imi simt lacrimile sarate
care imi ustura pielea.
Nu vad albine, nici viespi, nimic.
Esti tu, cu acul tau de lemn, ma cosi.
Ma cosi?
Apoi nu mai inteapa. Ma saruti.
Sunt fericita.
Ma ridici in bratele tale blande,
ma lasi sa plutesc in gol pentru cateva secunde,
dupa care eu cad, inevitabil si de la sine inteles.

Este tarziu. Nu am somn si ma framanta diferite ganduri, chiar in noaptea asta, cand ar trebui sa dorm.
Ma simt...ingreunata. Tot timpul. Nu exista momente in care sa ma simt usoara si libera, momente in care sa stau fara grija nimanui si a nimic. Desigur, aproape tot timpul, grijile si gandurile mele sunt asezate undeva in spatele constientului meu si ma ocup cu alte activitati care sa le umbreasca, sa le faca sa dispara. Bineinteles ca nu dispar, ele raman acolo, gata sa vina la suprafata cand imi e lumea mai draga. Da, sunt constienta ca nu trebuie sa fug de ele, ci ca trebuie sa incerc sa le analizez, sa le gasesc radacina si sa le rezolv, sunt constienta ca la un moment dat voi fi nevoita sa le confrunt, dar nu vreau chiar acum si nu vreau sa le fortez. Inotodeauna am crezut ca toate se rezolva in timp, dar fiecare la momentul potrivit.  Insa, de cele mai multe ori, atunci cand incerc sa le repar, felul meu de a face lucrul asta nu le convine celor din preajma mea. Cu siguranta, unii se simt raniti, altii simt ca ii neglijez, ca nu imi pasa de ei sau cine stie ce alte idei preconcepute. Nu este chiar asa... Numai ca felul meu de a actiona nu trebuie sa fie si nici nu va fi asa cum ceilalti doresc. Ma deranjeaza foarte mult faptul ca ceilalti vor sa se impuna in fata mea si sa fac lucrurile dupa cum vor ei. Niciodata nu mi-a placut sa mi se spuna ce sa fac, de fapt, sa mi se ordone sa fac asa, sau sa mi se intrezica ceva anume. Apoi, daca nu fac asa, sa fiu santajata cu tot felul de idei preconcepute ca cele de mai sus. In fine... Nici nu vroiam sa scriu despre astea in primul rand, dar asta a iesit. Vroiam de fapt sa scriu despre faptul ca nu suntem fericiti. Nimeni nu este fericit, dar nu ma plang de asta, pentru ca eu nu imi doresc prea multa fericire. Prefer mai mult... liniste. Da, presupun ca linistea face parte din ingredientele fericirii, dar pentru moment cred ca mi-ar fi de ajuns. Sigur ca imi doresc sa fiu fericita, dar eu nu vad fericirea asa cum o vad altii. Fericirea mea nu trebuie sa tina de cel de langa mine, sau lucruri materiale, sau mai stiu eu ce... Dar cum sa fim fericiti cand exista atat de multa neincredere intre noi? Cand exista atat de multa ura, furie si orgoliu?

Discriminare, fuck off.

Ok. Hai sa va spun un secret. Sunt tiganca. Ei, si ce? Acum veti inceta sa ma mai cititi? Sau, pentru cei care ma cunosc, nu ma mai placeti? Ei bine, n-ar trebui sa imi pese si nici nu imi pasa, pentru ca sunt tot eu, tot asa cum ma cunoasteti, tot acelasi suflet pe care mi l-a dat Dumnezeu il am. Si am un dar. Care anume? O voce cu care pot canta destul de ok pentru cineva care nu a facut prea multe lectii de canto la viata ei.
Ok. Alt secret. Ieri, 04.08.2012, Sambata, am fost la cea de-a treia preselectie X Factor Romania, care s-a tinut in Bucuresti, la Palatul Copiilor, impreuna cu Dede Boro, un prieten bun cu care mai si cant. Ne-am prezentat sub forma unui grup. La aceasta a treia preselectie ne-am prezentat in fata Deliei, a lui Dan Bitman, si, bineinteles, in fata stimatului domn Parazit, Cheloo. Pana acum toate bune si frumoase. Am mai fost de doua ori pana acum, tot in perioada acestei editii, unde s-au tinut preselectiile preliminare. Atunci am aparut in fata altui juriu, format din profesori de canto si producatori. Astfel, am trecut cele doua preselectii care ne-au adus in fata camerelor de filmat. Super marfa! Toate bune, oamenii din organizare au fost minunati,  ne-au ajutat foarte mult, si, cel mai important, au fost foarte rabdatori cu noi, iar pentru toate, le multumesc. De asemenea, ii multumesc si Deliei pentru ca a fost finuta si respectuoasa. Daar... Am dat-o in bara. Emotiile au fost cat carul, ne-am pierdut, iar pentru asta imi pare rau pentru ca nu am reusit sa aratam ce putem. Si chiar putem mai mult decat s-a vazut. Eu stiu asta si sunt multumita de mine si de noi, chiar daca am gresit. Stiu ca se putea mai bine, dar hei!, am ajuns pana aici, iar asta pe munca noastra. Deci, chiar sunt multumita, nu sunt dezamagita de mine sau de noi, nici de staff-ul de acolo, nici de iubitul meu si nici de prietenii nostrii care ne-au fost alaturi. Nu ma las, si poate anul viitor ajung/ajungem din nou acolo.
Dar, pentru ca mai este un dar, sunt dezamagita de Dan si de stimabilul Parazit. Buna, Cheloo, sunt Cecilia, din Mizil, Prahova, asta iti spune ceva? E clar, celor doi le-a spus primul meu secret (care de fapt nu e secret deloc, pentru ca multi stiu ce suntem, cum suntem, de unde, si din ce etnie provenim), pe care il impartasesc cu Dede. Ok. Deci, Cheloo, (pe care cu sinceritate il ascult, nu prea des insa, si clar nu sunt fana, dar exista diferite piese de-ale lui care imi plac) are o maaaare problema cu aceasta etnie, asa cum stim bine cu totii, cei care l-am auzit, vazut sau citit declarand prin ziare, reviste, etc. ca ar dori sa stranga toti tiganii pe o insula pustie pe care sa o detoneze. El nu e rasist, doar e mandru ca e alb. Ei bine, si eu sunt mai alba de felul meu, momentan sunt bronzata si prefer sa am o culoare mai inchisa a pielii, pentru ca mi se pare mie ca pielea maslinie e mai senzuala, mai sexy, de multe ori e mai fina si mai curata, iar atunci cand stai la soare te bronzezi mult mai frumos si mai uniform (ca fata spun astea acum). Ah, am uitat, Cheloo nu se bronzeaza. Si da, eu sunt mandra cu culoarea pielii mele, chiar daca e mai inchisa decat a lui Cheloo, si cu etnia mea, dar si cu faptul ca am crescut in Romania.
 In fine, sa nu o mai lungim cu vorba, toata treaba a fost in felul umator: Cheloo ne-a zis, subtil, cum face el de obicei, ca nu vrea sa ne primeasca in concurs pentru ca suntem tigani. N-are rost sa va spun cuvintele lui exacte, probabil veti vedea la TV daca vom fi aratati. De la el si de la Bitman as fi vrut respect, pentru ca noi am fost acolo cu respect pentru fiecare in parte. Apoi, bineinteles, Dan ne-a luat putin la mistocareala, mai multe nu zic pentru ca nu vreau sa mai zic nimic despre el. Delia a fost finuta ca intotdeauna, ne-a spus ce a fost bine si ce nu, ca mie imi da un Da, dar separat de Dede, adica ea era dispusa sa imi mai dea o sansa, dar numai mie. Ma bucur ca a spus asta pentru ca mi-a demonstrat ca pot face ceva cu muzica si ca nu sunt chiar bata. Despre Dede, tot respectul meu, el e genial, nu am ce sa zic. Este suparat, si pe buna dreptate, pentru ca s-au luat mai mult de el, si pentru ca am gresit, si pentru ca nu a iesit atat de bine ca la repetitii... Anyway, nu dau vina pe nimeni, mai ales pentru ca, daca nu era el, eu nu ajungeam aici. La inceput nu am vrut sa ma duc la X Factor, dar m-a convins el. Asa ca Dede, iti multumesc. Chiar am facut ceva important pentru noi, chiar daca nu am mers mai departe. Avem timp mai mult de munca, de perfectionare si sunt multumita. In sfarsit am putut face ceva in legatura cu asta.
Deci, cum ziceam. Discriminare si cei care o practica, cu respect va arat un deget foarte interesant ridicat, care va este dedicat cu fooarte multa placere. Stai linistit Cheloole, versurile tale tot le voi mai asculta din cand in cand.

Putred.

Atunci, stii bine cand, ti-am pus in palma tot...tot ce am, tot ce sunt... Ti-am aratat un drum care era doar al meu si mi-ai promis ca nu ai sa faci niciodata ceea ce te-am rugat sa nu faci. Ti-am dat sufletul in grija cu toate urateniile si frumusetile lui, ti le-am dat sa le citesti si sa le porti cu tine atunci cand vei fi singur. Apoi ai decis sa pleci si ai plecat...ti-ai incalcat promisiunea. Si ai plecat cu tot si toate fara sa imi ceri voie. Daca stiam, le luam inapoi si iti spuneam sa nu te mai intorci. Apoi te-ai intors...dar te-ai intors fara ele, te-ai intors cu mainile goale, iar eu stiam ca te vei intoarce gol, si totusi, speram. Unde le-ai lasat, nu stiu... Nici macar nu mi-ai lasat oportunitatea de a le cauta. Iar pe mine m-ai lasat rece si goala, ca o sticla plina cu vid. Nu mai am nimic, sunt rece si goala, acum la ce te astepti?

Eu fara sens.

Ceva nu e in regula. Nu stiu. Confuzie totala. Eu insami nu mai exist. In pielea mea locuieste altcineva cu acelasi nume, aceeasi casa, aceasi viata. Dar dincolo de asta, eu nu mai exist. Sunt nula. Sau in crestere poate, dar merge lent, foarte lent. Inca am aceleasi obiceiuri, inca am aceleasi locuri pe care le strabat in fiecare zi. Dar nu mai stiu cine sunt. Ce sunt, cum sunt, unde sunt. Viata pe care o aveam e aceeasi, dar totul pare...fara sens. Nu ma pot intelege, iar de altii nici nu mai spun. Nu ma mai pot vedea, iar altii vad iluzia. Totul e Iluzia. Eu sunt Iluzia.
Nu stiu ce vreau, nu stiu la ce sunt buna, la ce excelez sau la ce sunt buna de nimic. Nu pot sa am incredere in altii, cu atat mai mult in mine. Imi zic sa fac ceva, apoi stau...si pierd timpul degeaba. Nu astept ca ceilalti sa aiba pretentii de la mine pentru ca nici eu nu am pretentii de la mine in momentul de fata. De fapt, urasc pretentiile, urasc asteptarile. Asta stiu cu siguranta. E singurul lucru pe care il stiu despre mine. Trebuie sa ma reconectez. Trebuie sa ma regasesc. Si pentru asta am nevoie de timp si spatiu. Dar timpul nu sta in loc, iar spatiul...e din ce in ce mai aglomerat.

    Mi se termina timpul... Cum ma doare frica sa te am si apoi sa te pierd... Viitorul sta scris undeva, intr-o carte batrana, si ma asteapta pe la colturile strazilor, sa ma incolteasca si sa isi infinga ghearele in mine. Mi-as dori sa raman prinsa in momentul de fata, cu tine iubindu-ma mai mult ca niciodata si eu daruindu-ma complet, cu trupul, sufletul, inima si mintea...daruindu-ma tie. Dar nu imi permit sa imi doresc, mi s-a barat timpul pe care mi-l alocam dorintelor. Acum nu imi ramane decat frumusetea si responsabilitatea de a te iubi asa cum meriti, de a te face sa te simti cat mai implinit, de a te face sa fii mai fericit ca niciodata... Ma rog la Dumnezeu sa imi mai dea timp sa te iubesc, sa te iubesc si mai  mult, si mai puternic...sa imi dea putere sa te ridic, sa ma ajute sa gasesc puterea interioara sa te sustin cand vei avea nevoie de mine... Ma rog la El sa nu te ranesc niciodata, sa nu ma urasti, sa nu te sacrifici pentru mine...Ma rog la El sa nu ma mint singura si sa nu te mint pe tine, sa nu mi se murdareasca sufletul mai rau, ca eu sa nu iti patez sufletul cu durere... Ma rog la Dumnezeu sa imi fi destinat tu mie, iar eu tie pentru intregile noastre vieti, pentru ca pe tine te vreau pentru totdeauna... Cu tine vreau viata, cu tine vreau viitorul...Cu tine vreau sa cresc suflete curate, doar cu tine vreau  sa cresc in iubire... Ma rog sa nu ne desparta nimeni si nimic, sa nu stie nimeni nimic, nicicand, cine esti, cine sunt, cine suntem...doar noi.  Ma rog sa nu imi mai fie frica niciodata. Ma rog sa lupt in fiecare clipa pentru tine. Ma rog sa te iubesc mai mult decat ma iubesti tu. Ma rog sa ma ierti daca iti voi gresi vreodata. Si ma rog sa nu te pierd niciodata din viata mea, indiferent de ce se va intampla. 

    Cred in tine, Doame si cred in tine, Iubire. Cred in tine, iubitul meu. Arzi in mine. Te iubesc.

Drum spre soare...

         Deschid ochii usor, ca si cum ma trezesc dinr-un somn adanc, lung, etern poate, nou-nascuta, nestiind cum sa vad, cum sa respir, cum sa simt, desi toate astea mi se afla in sistem, in lantul de instincte. Printre pleoape se filtreaza lumina rasaritului de soare care patrunde in camera prin ferestrele imbracate cu draperii usor transparente. E o lumina calda, aurie, usor rosiatica, ce imi imbraca pielea dezgolita cu matase de aur si imi dezmiarda simturile. Cearsaful cu care ma inveleam pare ca si arncat deasupra picioarelor mele, acoperind doar o mica parte din ele. Fara sa ma misc, imi privesc formele trupului, incepand cu sanii dezgoliti, usor excitati, mana stanga care imi zace pe abdomen, soldul stang usor impins in sus datorita pozitiei in care lenevesc, apoi ajung la coapse, unde descopar o mana ferma, calda, blanda, care deseneaza lin harti pe pielea mea. Atunci realizez ca el e treaz, simtindu-i printr-un soc de senzatii noi, placute, pieptul care imi adaposteste spatele, respiratia fierbinte pe gatul meu, coapsele care se ating usor de ale mele, imitandu-mi pozitia, dorul de mine, felul in care ma doreste...

Nu ma misc. Soarele se ridica mai sus in bolta cerului, modificand lumina, creand umbre noi pe trupurile noastre. Inchid ochii si, exact atunci, ii simt degetele urcand usor dinspre coapsa spre sold, apoi spre mana mea lenesa, catre umar, inspre gat. Se opresc acolo pentru cateva secunde lungi, timp in care il aud cum imi inspira parfumul pielii adanc in plamanii lui, expirandu-l dupa o clipa de liniste totala intr-o puternica eliberare de aer fierbinte ce imi gadila pielea. Pe dinauntrul meu, trupul mi se strange dornic la arderea fiorilor care ma strapung din toate partile, iar eu, involuntar, ma cutremur usor. Atunci ma cuprinde cu bratul sau, impletindu-si degetele cu ale mele, tragandu-ma inspre el, ca si cum si-ar dori sa ii intru la propriu sub piele, in suflet, in trup, sa fim un intreg. Deschid din nou ochii si ma intorc cu fata spre el, inclestandu-mi picioarele cu ale lui, cu sanii presati de pieptul sau, cuprinzandu-ne cu bratele unul pe celalalt, atat de aproape incat respiratiile noastre accelerate devin una. Ii privesc ochii zambitori si ii mangai fata, iar el ma saruta pe frunte, pe fata, apoi pe buze, pierzandu-ma in el, in mine, in simturile mele, in noi...



                                                                                            Semnat: Cecilia.