pielea arzand..
si venele pulsand teribil, inecate
cu o apa rosie, care nu se face apa alba.
furnicaturile usoare din puncte electrice
starnite de fulgerul de foc,
plamanii plini de vant naprasnic,
ce miroase a marea salbatica,
a padurea nestapanita
in care zac fantasmele moarte
ale sufletelor de rand...
unghiile roase de pisica aia nebuna,
nenorocita, nesatula, spectrul acela intunecat
al disperarii...


Si zace fara vlaga in pamantul uscat.
iar pielea arde...


Arde! da, arde!
Arde ca iadul demonilor,
iar demonii danseaza pe ritmul nebuniei
si beau vinuri dulci, si mananca carne vie,
si rad, si canta,
si canta in glorie... in glorie desarta...
Dar ei nu stiu!
Caci apa rosie nu se face apa alba...
si venele vor pulsa cu viata
si fulgerul de foc va fi lumina...
Iar padurea va fi salbatica,
marea va fi nestapanita!
fantasmele moarte ale sufletului de rand...
vor fi zeii cerurilor de sus...
pamantul uscat... va fi satin...
matase...
Iar pielea va fi vindecata...
Dar pana atunci las-o sa arda!