Am nevoie de iubire.

Am nevoie de iubire sa ma salveze.
Sa ma strapunga cu ghearele sale pana in adancul inimii,
sa ma sangereze pana la durere,
apoi sa ma vindece.
Am nevoie de un El sa ma iubeasca
si de mine sa il iubesc,
pana la Dumnezeu si inapoi.
Sa nu uit, sa nu plang, sa nu ma ranesc.
Sa nu uite, sa nu planga, sa nu se raneasca.
Sa-si piarda privirea in mine, iar eu sufletul in el,
ochii sa ni se faca rosii de la atata iubire,
buzele sa ne sangereze miere in gurile flamande ale celuilalt,
sa strigam de fericire si sa nu ne auda nimeni.
Decat noi.

Vreau sa ne inecam in iubire,
iar pasiunea sa creasca in noi ca un copac.
Apoi sa isi scoata ramurile dulci prin porii nostrii
si sa ne sfasie hainele, pielea, trupurile,
lasandu-ne goi, in pura noastra esenta,
asa cum ne-a lasat Divinul la inceputurile lumii.
Am nevoie de iubire sa ne hraneasca,
sa ne umple sufletele cu lumina curata,
sa ne aduca pe culmile extazului
si sa mute muntii din loc.
Sa ne alunge golul din noi departe, in infinit,
sa ne stearga pacatele din aure,
sa ne cutremure pana ne furtuna lacrimile
care au sapat adanc.
Am nevoie de iubire sa ne fericeasa
si sa ne faca sfinti.
Pe noi.

Am nevoie de iubire asa cum am nevoie de aer.
Dar mai presus de orice...
Am nevoie de iubire sa ma salveze de intuneric.
Pentru noi.

                                                                      

                                                                                           Semnat: Cecilia.