Am zis ca nu mai vreau sa iubesc in toata viata mea.

Si totusi, nu ma pot abtine. Simt nevoia.

Sa iubesc si sa fiu iubita.

Nu ma intelege gresit.

Daca se va dovedi la un moment dat ca totul e o greseala, si daca din cauza asta voi avea de suferit, atunci imi voi asuma vina. Dar daca nu e nici o greseala? Si daca totul va fi bine? Atunci de ce sa nu risc? Pana la urma nu sunt decat doua variante: sa ma insel si sa fie o greseala... ori ca totul sa fie bine.

...si pana la urma, oricum va fi, imi asum riscul. Vreau sa risc. Din nou. Si daca voi suferi...inseamna ca asa a fost scris. Pentru ca fiecare din noi trebuie sa treaca peste anumite obstacole in viata...ca sa crestem...

...love is just another addiction :-j

and he still makes me wanna love him... :)

Mai e un pic si se duce si anul asta. Inca putin. Fiecare dintre noi va intra in 2009 cu scopul de a incepe o noua viata. Desi, am observat, ca de foarte multe ori, multa lumea incepe anul prost. Din pacate. Insa eu sper ca anul asta sa fie mai bun pentru fiecare din noi, plin de lumina, caldura, iubire, bunatate. Si nu in ultimul rand, plin de sanatate. ...Anul asta a fost un an greu pentru mine. Dezamagiri peste dezamagiri, certuri, impacari, suflete zdrobite, inimi frante, placeri superficiale, zambete false, pline de ipocrizie... Si totusi, a fost un an plin... De emotii, momente de fericire sau de tristete. Si nu imi pare rau pentru nimic, oricat de greu a fost. In ultimul timp, mai ales acum, in decembrie, m-am simtit mai bine. Am revazut oameni pe care nu ii mai vazusem de mult, si am legat prietenii la distanta. Si...poate o sa ma indragostesc...din nou. :)

Mi-e dor de tine, Vara...

Mi-e dor de vara. Desi stiu ca ea o sa revina in fiecare an, mie mi se pare ca ma indepartez din ce in ce mai mult de ea. Imi dau seama ca niciodata, niciuna din verile care vor urma nu va mai fi ca cea din anul asta... Poate vor fi mai frumoase...poate mai urate...dar niciodata ca asta... Si as vrea sa dau timpul inapoi, sa o mai traiesc odata... Mi-e foarte dor de vara. Mi-e dor de mare si de valurile care ma trezeau in fiecare dimineata, facandu-ma sa ma simt o sirena din basmele acelea. Mi-e dor de soarele arzator care troneaza mandru acolo sus, in imparatia lui, plin de stralucire si puritate. Si de nisipul fierbinte pe care ador sa ma plimb cu picioarele desculte [...ador sa simt firicele mici, calde de nisip intre degetele mele...]. Si imi e dor de apa rece, sarata, care mi se impregneaza in piele picatura cu picatura... Imi e dor de mirosul de ploaie...de ploile calde, marunte, care racoresc pamantul si de cerul senin prin care ziua poti vedea pana si luna... Imi e dor de asfaltul incins al soselelor si de caldura inabusitoare care nu te lasa sa respiri... Mi-e dor de parcul verde, plin de viata, unde imi pierdeam timpul sub un copac inalt. De bunicii care ieseau in fiecare zi cu nepoteii la aer curat si de cuplurile de pe bancutele destinate lor care isi soptesc iubirea... Mi-e dor de miile de stele calatoare care imi faceau cu ochiul prin sticla geamului in noptile in care dormeam abia in zori... Mi-e dor de campul verde si nesfarsit, de lanurile aurii pline de grau si de caii pe care ii zaream in departare, lasati sa pasca... Mi-e dor de rochitele vaporoase in care ma simteam atat de usoara si de sandalutele primite cadou de la mama, pe care, desi de mult uzate, ador sa le port... Imi e dor de momentele in care ma intind pe pamant, in gradina, si privesc norii fara oprire, savurand o tigare care isi gaseste loc in mana mea dreapta... Imi e dor de mirosul de vara... Imi e dor de tine, Vara!...

He, he, azi fac si yo 17 anisori... :> Dea. Azi it's me b-day... ;;) Kiss you all. Azi i feel goooood! :D

Eram la sormea acasa. Stateam de vorba in camera ei, pana cand, la un moment dat am mers sa fumam. Am observat ca, de cele mai multe ori, ducem amandoua tigarea la buze in acelasi timp. Si cand expiram, eliminam fumul tot in acelasi timp. Si terminam tigarea tot in acelasi timp. Ma gandeam la faptul ca daca iti petreci cea mai mai parte a timpului cu o persoana, obiceiurile ei, felul de a vorbi, de a se comporta ti se imprima si tie in personalitate. Si cat de mult se intampla asta. Si cat de bine ajungi sa cunosti persoana respectiva. Se ajunge la punctul in care el sau ea ajunge sa faca parte din viata ta, dar atat de mult incat ti se pare ca uneori esti chiar tu persoana aceea. Chiar tu... Am mai observat ca respiratia ei are loc in acelasi ritm cu al meu. E prima persoana la care descopar asta. Si mai e si felul de a vorbi. Mi-a preluat o mare parte din expresii, iar eu o mare parte din expresiile ei. Pana si stilul. Chiar alaltaieri mi-a spus cineva pe mess ca am stillul ei de a vorbi. ;)) O cunosc bine. Poate mult prea bine. Cand sunt la ea acasa si o astept sa vina de afara, ii recunosc pasii. Sunetul pe care il provoaca pasii ei. Si fasaitul hainelor pe care le poarta. Chiar si felul in care inchide sau deschide usa. Cand isi implineste ritualul de machiaj, stiu deja in ce unghi isi pozitioneaza oglinda si cu ce isi da mai intai. Imi place sa o privesc cum se machiaza, cum se imbraca. Cum isi pune inelele pe mana, bratarile, cerceii. Si, desi sunt ritualuri pe care i le cunosc foarte bine, la ea de fiecare data ma surprind. Imi place cand se enerveaza, pentru ca pare de neinvins. Stiu cum reactioneaza si cum trebuie sa reactionez eu. Stiu cand spune adevarul si cand minte, pentru ca atunci cand minte o bufneste rasul. Stiu cand nu se simte bine si nu e in apele ei, si imi dau seama cand e vesela si are chef de viata. Dupa culoarea ochilor. Daca sunt verzi, atunci e ok. Vesela, plina de viata. Daca sunt albastri, atunci e trista...

O cunosc chiar si atunci cand se preface. Si atunci, imi place sa ii fac jocul, pentru ca si ea stie ca stiu...atunci imi face si ea jocul. Ii cunosc rasul sub mai multe aspecte, atunci cand rade plin, fara teama, sau cand rade ironic. Si chiar si atunci cand rade doar de suprafata... O cunosc mult. Poate chiar prea mult. Uneori, am impresia ca ma vad pe mine in locul ei. Pur si simplu din faptul ca felul ei de a fi s-a imprimat in personalitatea mea. Si asta ma surprinde in mod ciudat, dar foarte placut. Pentru ca... Stiti, imi place cand sunt ca ea... :)

Vreau sa ninga. Sa vina vacanta si sa stau acasa. Sus, in varful patului, cu patura peste mine, o cana de ceai fierbinte si cu o carte in mana. Si cu castile de la telefon in urechi. Muzica. Si vreau odihna. Muuulta odihna. Ca sa ma simt ca noua. Si vreau sa dorm. Fara sa ma deranjeze cineva. Vreau sa fac un om de zapada. Si sa ne dam cu sania. Si vreau sa ninga de ziua mea si de Craciun, cu fulgi mari si desi, stralucitori. Da, de ziua mea vreau sa ninga. Mult. ...vreau multe.

Nu e asa. Stiu. Si stii si tu. Ca ma mint. Ca te minti. Ca ne mintim. Spunem ca nu are rost sa ne consumam atat. Si atunci pentru ce mai traim, frate? Nu trebuie sa simtim? Nu trebuie sa ne doara? Nu trebuie sa ne placa? Nu trebuie sa fim diperati? Sau sa fim in al noualea cer? Daca nu, atunci pentru ce traim? De ce sa ne ascundem pe sine? De ce sa afisam mereu un zambet pe fata si sa apunem "Sunt bine."? Pentru ce, daca noi stim ca nu suntem bine? Ne mintim pe noi, ii mintim pe ceilalti. Si ei vad. Si se indeparteaza. Pentru ca au impresia ca nu au nimic in comun cu tine. Si au impresia ca toti sunt falsi. Ipocriti... Si e pacat... Pentru ca nu mai exista incredere. Nici in noi insine... Nici in cei de langa noi... Si ne ascundem ca si cum am fi comis cea mai mare crima. Nu suntem asa cum am vrea sa fim. Atunci pentru ce traim?? Si cand te gandesti ca asteptam o viata sa murim...